Sylvie Vartan concertează pentru prima dată în România, în aprilie, la Sala Palatului din Capitală - FOTO

Celebra cântăreaţă de muzică pop Sylvie Vartan va concerta pentru prima dată în România, pe 27 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti.

Urmărește
751 afișări
Imaginea articolului Sylvie Vartan concertează pentru prima dată în România, în aprilie, la Sala Palatului din Capitală - FOTO

Sylvie Vartan (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Despre Sylvie, diafana blondă care scandaliza lumea cu ritmurile ei, s-au scris peste 25 de cărţi, s-au lansat pe CD-uri colecţii complete ale melodiilor sale, iar, la Paris, Palatul Galliera găzduieşte o expoziţie a celor mai frumoase costume pe care le-a purtat, informează organizatorii, Project Events.

Sylvie Vartan, născută pe 15 august 1944, în Bulgaria, este o celebră cântăreaţă de muzică pop, rock şi yé-yé. După ce Bulgaria a fost invadată de sovietici, în septembrie 1944, casa familiei ei a fost confiscată, aceasta fiind nevoită să se mute în Sofia. Un an mai târziu, un prieten de familie a început producţia unui film despre războiul dintre Turcia şi Bulgaria. Acesta i-a dat lui Sylvie un rol de şcolăriţă în film, făcând-o să-şi dorească să lucreze în industria de divertisment.

Tatăl ei, de origine armeană, a fost numit ataşat al ambasadorului Bulgariei în Franţa, iar mama sa, de origine ungară, şi-a urmat soţul în Franţa, în decembrie 1952. În primii ani la Paris, familia a locuit în camera unui hotel. Sylvie şi fratele său, Eddie, nu vorbeau franceza, acesta fiind un moment dificil pentru ei. Părinţii au intuit talentul fiicei lor şi au trimis-o să urmeze cursurile de artă dramatică, cântec şi dansuri "Twisting Schoolgirl". În garsoniera din cartierul parizian Les Halles, unde a locuit împreună cu părinţii săi, Sylvie a început să cânte şi să se pregătească pentru succesul care a venit pe când avea doar 16 ani.

A fost numită "la collégienne du twist" ("liceeana twistului", n.r) şi "regina yé-yé", iar, la vârsta de 17 ani, piesele sale erau difuzate la radio şi fredonate frenetic de tinerii vremii.

Era disco a artistei a culminat cu show-ul TV "Dancing star" din 1977. Sylvie a vândut milioane de discuri, fiind cea mai prolifică artistă a casei de discuri RCA Label, după Elvis Presley.

În 1990, artista a concertat la Palatul Culturii din Sofia, deschizând şi încheind show-ul cu piese în limba bulgară, aceasta fiind prima vizită în acest oraş după emigrarea din 1952.

În 2001, fratele cântăreţei a murit, motiv pentru care artista a iesit din atenţia publicului, luând o pauză.

În toamna lui 2004, Sylvie a început să înregistreze din nou şi să concerteze în ţările francofone şi în Japonia. În 2009 a început un turneu ce a trecut prin Japonia, Canada, SUA, Elveţia, Turcia, Franţa, Italia, Spania, Olanda şi Belgia. Din 2009 şi până în prezent, Sylvie a lansat trei noi albume: "Toutes peines confondues" (2009), "Soleil bleu" (2011) şi "Sylvie in Nashville" (2013).

Sylvie este cel mai activ şi mai de succes artist din generaţia yé-yé. Cele mai cunoscute piese ale sale sunt: "Let's twist again", "La plus Belle Pour Aller Danse", "Ne m'oublie pas", "Irresistibilmente", "Twiste et chante", "J'ai un probleme", "L'amour au Diapason", "Parle moi de ta vie", "Petit Rainbow", "Bye Bye leroy Brown", "Disco Queen", "Nicolas", "Caro Mozart".

Cântăreaţă celebră a anilor '60, Sylvie a apărut pe scenă alături de formaţia The Beatles şi de fostul ei soţ, Johnny Hallyday. Mamă a tânărului actor David Hallyday, Sylvie este în prezent căsătorită cu actorul Tony Scotti. Sylvie şi Tony au adoptat o fetiţă din Bulgaria, pe nume Darina. Artista a cochetat şi cu cinematografia, jucând în 11 filme.

"Liceana twistului" de altădată, Sylvie Vartan şi-a câştigat renumele internaţional şi dragostea lumii în "epoca de aur" a muzicii, anii '60. Dupa 40 de milioane de albume vândute, 1.300 de piese în 10 limbi diferite, 2.000 de coperţi de revistă şi sute de spectacole în toată lumea, Sylvie pare să fi rămas aceeaşi divă care stabilea în anii '65 standardele internaţionale de frumuseţe.

Biletele pentru concertul de la Sala Palatului sunt disponibile de vineri, de la ora 14.00. Acestea pot fi achiziţionate de la magazinul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center (parter), librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Muzica şi Diverta, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi magazinul BiletFan, dar şi online, de pe Biletoo.ro, Blt.ro, Bilet.ro, Bilete.ro, Eventim.ro şi Myticket.ro. Preţurile biletelor sunt următoarele: 300 de lei (categoria VIP), 250 de lei (categoria 1), 200 de lei (categoria 2), 150 de lei (categoria 3), 100 de lei (categoria 4) şi 50 de lei (categoria 5).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici