Concertul Deep Purple de la Bucureşti face parte din turneul mondial "The Rapture of the Deep", care promovează albumul cu acelaşi nume. În luna iulie a acestui an, prima parte a turneului a debutat în SUA.
Concertul din România va deschide cea de-a doua parte a turneului, care se va desfăşura în Europa, urmând ca pe 1 noiembrie trupa să concerteze la Sofia, în Bulgaria, iar pe 3 noiembrie în Sarajevo, Bosnia, pe 4 noiembrie în Split, Croaţia, iar pe 6 – în Budapesta, Ungaria.
Potrivit organizatorilor, show-ul de la Bucureşti va beneficia de condiţii de producţie speciale, artiştii urmând să îşi aducă propriile echipamentele de sunet, lumini şi multimedia.
De asemenea, reprezentanţii Modus Production au declarat pentru MEDIAFAX că în deschiderea concertului de pe Stadionul Cotroceni va susţine un recital şi o trupă autohtonă de rock, dar care nu a fost desemnată încă.
Preţurile biletelor la concert nu au fost deocamdată stabilite, însă organizatorii au precizat că acestea vor fi "accesibile românilor", astfel încât să se asigure prezenţa în număr cât mai mare a spectatorilor.
Deep Purple, fondată sub numele de Roundabout în 1968, a fost una dintre trupele de marcă ale stilului heavy metal din anii ’70 şi este cunoscută mai ales pentru hiturile "Smoke on the Water" şi "Child in Time". Alături de Led Zeppelin şi Black Sabbath, cei de la Deep Purple sunt consideraţi a fi unii dintre pionierii heavy metal-ului şi hard rock-ului. Trupa a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume. Trecând prin numeroase schimbări de componenţă, în prezent trupa este formată din Ian Gillan – voce, Steve Morse – chitară, Roger Glover – bas şi Ian Paice – baterie, alături de Don Airey – claviaturi.