- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (22.01.2014, 18:08)
- Teodora Nicolau
Tarantino renunţă la filmul "The Hateful Eight", după scurgeri de informaţii la Hollywood
Regizorul Quentin Tarantino, care, în toamna anului 2013, a anunţat că va filma un nou western, fără să dea însă alte detalii, a renunţat la proiect în urma scurgerilor de informaţii referitoare la scenariu către agenţii de la Hollywood.
Urmărește
387 afișări
Quentin Tarantino (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Regizorul a spus că şi-a dat seama că este vorba despre o scurgere de informaţii când a început să primească telefoane de la agenţii de la Hollywood, care îi propuneau să distribuie în film actorii reprezentaţi de aceştia, conform bbc.co.uk.
Într-o declaraţie pentru site-ul deadline.com, Tarantino spune că a dat scenariul doar unui număr de şase persoane şi că se simte "foarte deprimat" din cauza acestei întâmplări.
"Am terminat scenariul, într-o primă formă, şi nu aveam de gând să încep filmările decât iarna următoare, peste un an", a spus cineastul american, câştigător, în 2013, al unui premiu Oscar pentru scenariul westernului "Django dezlănţuit", pe care l-a şi regizat.
Tarantino, în vârstă de 50 de ani, a precizat că plănuieşte acum să publice o carte pe baza scenariului şi să reconsidere ideea realizării unui film abia peste câţiva ani.
Regizorul a afirmat că au fost doar trei actori cărora le-a înmânat scenariul: Michael Madsen, Bruce Dern şi Tim Roth.
"Singurul despre care ştiu că nu a făcut acest lucru (să dea mai departe scenariul, n.r.) este Tim Roth. Unul dintre ceilalţi actori i-a permis agentului să îl citească, iar agentul respectiv l-a transmis mai departe tuturor de la Hollywood", a precizat Tarantino.
Quentin Tarantino a dezvăluit în toamna anului 2013, în emisiunea de televiziune "The Tonight Show" prezentată de Jay Leno, că noul său film va fi un western.
Ulterior, acesta a anunţat că filmul urma să se intituleze "The Hateful Eight" - probabil o aluzie la westernul "Magnificii şapte/ The Magnificent Seven", regizat de John Sturges în 1960.
Deşi cineastul nu dăduse niciun detaliu despre distribuţie, surse din anturajul acestuia au afirmat că noul film urma să includă un rol scris pentru Christoph Waltz, actorul austriac recompensat cu două premii Oscar pentru rolurile interpretate în cele mai recente două pelicule semnate de Quentin Tarantino - "Django Unchained" şi "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds".
"Django dezlănţuit" a fost pelicula cu cel mai mare succes de box office din filmografia lui Tarantino, cu încasări de 425 de milioane de dolari în toată lumea.
Câştigător al trofeului Palme d'Or de la Cannes cu filmul "Pulp Fiction" din 1994 şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor "Pulp fiction" şi "Django Unchained", Quentin Tarantino a fost pe rând regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale. Deşi este acuzat de critici că trivializează violenţa, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale "Profesioniştii crimei/ Reservoir Dogs", "Pulp Fiction", "Jackie Brown", cele două filme din seria "Kill Bill", "Maşina morţii/ Death Proof", "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds" şi "Django dezlănţuit/ Django Unchained" au devenit filme de referinţă ale cinematografiei mondiale.
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe