- Home
- Life-Inedit
- TÂRGU MUREŞ, (26.01.2009, 14:25)
Târgu Mureş: Un restaurant a introdus "meniul crizei"
Un restaurant din Târgu Mureş a introdus "meniul crizei", după ce a constatat că tot mai puţine persoane intră să mănânce acolo, iar în urma acestei acţiuni vânzările au crescut.
Urmărește
44 afișări
Târgu Mureş: Un restaurant a introdus "meniul crizei"
Patronul localului, Maria Moldovan, a declarat că ideea de a introduce "meniul crizei" i-a venit când a observat că tot mai puţini oameni intră în restaurantul foarte căuta până acum.
"Şi acum este căutat, dar se simte că buzunarul omului este tot mai slab. Puteam să pun un meniu simplu, meniul zilei, care costă atât, dar am zis să fie ceva atractiv şi puţin comic şi să prezinte un interes mai mare pentru om, pentru că peste tot se vede meniul zilei, care costă atât. Dacă omul se satură cu un meniu de 20 lei, meniul crizei este la 10 lei şi este destul de bogat, pentru că unii chiar râd că dacă în criză mănâncă atât de bine şi atât de gustos, înseamnă că tot nu-i chiar aşa de mare criza precum se spune”, a declarat Maria Moldovan.
Potrivit acesteia, de când s-a introdus "meniul crizei”, poate spune nu numai că situaţia a revenit la normal, ci chiar că vânzările au crescut, pentru că oamenii intră în local atraşi de "meniul crizei”, dar comandă şi altceva, la preţ normal.
"Meniul crizei” este schimbat zilnic şi are un preţ redus la jumătate faţă de preţul "meniului zilei” de până acum şi din el nu lipsesc ciorbele, tocăniţele şi salatele.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
Consumul de droguri, responsabil pentru 20% din accidentele rutiere din Franţa
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone