Tăriceanu: Al treilea fiu al meu se va naşte în Ajunul Crăciunului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a dezvăluit, vineri, că al treilea fiu al său urmează să se nască în Ajunul Crăciunului.

Urmărește
488 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Al treilea fiu al meu se va naşte în Ajunul Crăciunului

Tăriceanu: Al treilea fiu al meu se va naşte în Ajunul Crăciunului (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Tăriceanu a făcut acest anunţ după lansarea candidaturii sale la Preşedinţie.

Despre prezenţa soţiei sale la lansarea candidaturii, Tăriceanu a spus că este normal să îl susţină, chiar dacă este o prezenţă discretă.

”Aşa ar trebui să fie soţiile oamenilor politici, cred că trebuie să fie mai degrabă prezenţe discrete în viaţa publică şi să nu se amestece decât în problemele care ţin de familie, şi nu în problemele care ţin de stat, partid, etc”, a spus Tăriceanu.

El a mărturisit că mai primeşte observaţii de la soţia sa, ori de câte ori aceasta consideră, şi că este foarte atent la ceea ce îi spune.

Tăriceanu a mai spus că soţia sa va mai participa, ”din când în când”, la evenimentele de campanie.

Călin Popescu Tăriceanu, în vârstă de 62 de ani, mai are doi fii din căsătoriile anterioare.

În iulie anul trecut, fostul premier s-a căsătorit, pentru a cincea oară, la ceremonia de la starea civilă participând doar apropiaţii. Călin Popescu Tăriceanu s-a căsătorit cu Loredana Moise, artist plastic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici