Teatrul Metropolis va avea o alee a celebrităţilor

Teatrul Metropolis va avea o alee a celebrităţilor - pe care vor fi imprimaţi paşii unor actori ca Olga Tudorache şi Radu Beligan - care va fi inaugurată cel mai probabil în noiembrie, când instituţia împlineşte doi ani de activitate, a declarat pentru MEDIAFAX George Ivaşcu, directorul teatrului.

Urmărește
18 afișări

Potrivit lui George Ivaşcu, pe alee vor fi imprimaţi paşii tuturor marilor colaboratori ai Teatrului Metropolis din Capitală, care vor avea, de asemenea, dedicată câte o stea.

Luna aniversară a Teatrului Metropolis, al cărui director onorific este Radu Beligan, este dedicată premierelor. Astfel, printre premierele sfârşitului de an, la Metropolis, se numără "Moartea lui Tarelkin" (o comedie în două părţi cu inserturi din "Procesul" de Kafka) de Gelu Colceag, cu Doru Ana, George Ivaşcu şi Dan Aştilean în distribuţie, "Fantoma, dragostea mea!", după Noel Coward, în regia lui Şerban Puiu, şi "Sfârşit de partidă" de Alexandru Tocilescu.

Înfiinţat la sfârşitul anului 2006, Metropolis a înlocuit Theatrum Mundi, fiind gândit ca un teatru unde vor lucra cu precădere creatorii tineri. Astfel, după circa un an de reparaţii ale clădirii de pe strada Mihai Eminescu, nr. 89, Teatrul Metropolis s-a deschis în mod oficial pe 1 noiembrie 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici