Prima pagină » Life-Inedit » Tenorul italian Carlo Bergonzi a murit la vârsta de 90 de ani

Tenorul italian Carlo Bergonzi a murit la vârsta de 90 de ani

Tenorul italian Carlo Bergonzi, unul dintre cei mai importanţi cântăreţi de operă ai secolului al 20-lea a decedat, vineri, la Milano, la vârsta de 90 de ani.
Tenorul italian Carlo Bergonzi a murit la vârsta de 90 de ani

Carlo Bergonzi a fost considerat un specialist în ariile compozitorului Giuseppe Verdi, informează nytimes.com.

A debutat în cariera artistică în 1948, ca bariton, dar curând şi-a dat seama că i se potriveşte mai bine rolul de tenor.

De-a lungul unei cariere de 40 de ani, Bergonzi a urcat pe cele mai importante scene ale lumii, făcându-şi deputul ca tenor la Teatro alla Scala din Milano, în 1953, conform bbc.com.

Vocea sa apare pe numeroase înregistrări, inclusiv una cu cele mai importante arii de Verdi, care a fost lansată în 1976.

Datorită calităţilor sale vocale deosebite, Carlo Bergonzi a interpretat o gamă variată de opere, inclusiv „La Boheme”, „Madame Butterfly” şi „Lucia di Lammermoor”.

Carlo Bergonzi a cântat de peste 300 de ori la Metropolitan Opera din New York, începând cu anii 1950 şi până în anii ’80, apărând pe această scenă alături de o serie de artiste celebre, precum Maria Callas, Risë Stevens, Victoria de los Angeles şi Leontyne Price.

Printre cele mai cunoscute roluri interpretate de acesta se numără: Radames din „Aida” şi Manrico din „Trovatore”, de Giuseppe Verdi; Cavaradossi din „Tosca”, Pinkerton din „Madame Butterfly” şi Rodolfo din „La Bohème”, de Giacomo Puccini; Canio din „Pagliacci”, de Ruggero Leoncavallo; Nemorino din „L’Elisir d’Amore”, de Gaetano Donizetti.

După ce s-a retras din activitate, a continua să lucreze ca profesor. A organizat o competiţie muzicală dedicată lui Verdi şi a condus un hotel.