- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (21.08.2011, 16:23)
- ,
Teo Trandafir va fi operată din nou la Clinica AKH din Viena
Teo Trandafir se va reîntoarce la Clinica AKH din Viena, pentru a fi supusă unei noi intervenţii chirurgicale, cauzată de apariţia unor complicaţii după operaţiile suferite în primăvara acestui an, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX deputatul PDL.
Urmărește
6515 afișări
Teo Trandafir va fi operată din nou la Clinica AKH din Viena (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)
"Este vorba de o complicaţie care apare destul de frecvent şi care trebuie rezolvată. Nu ştiu încă data. Nu s-a făcut o programare", a declarat, pentru MEDIAFAX, Teo Trandafir.
În ceea ce priveşte perioada de recuperare, deputatul PDL a spus că nu ştie cât va dura. Perioada de recuperare "depinde de ce vor găsi acolo", a mai spus Trandafir.
Potrivit apropo.ro, Teo Trandafir ar fi specificat că "este o intervenţie minoră", cauzată de apariţia unor umflături în urma intervenţiilor chirurgicale. "Adică, în general, există posibilitatea să apară la pacienţii care au fost operaţi. Mi-au apărut şi mie. Este de preferat să merg tot la Viena şi să mă las din nou pe mâna chirurgului care m-a tratat", a declarat Trandafir.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Deputatul PDL Teo Trandafir s-a întors în ţară pe 20 aprilie, după aproape patru luni de spitalizare la Clinica AKH din Viena.
Teo Trandafir a fost transportată, pe 11 ianuarie, cu un avion privat, la Clinica AKH din Viena, după şase zile de internare la Spitalul Elias din Capitală, cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie.
Pe 24 februarie, Teo Trandafir a fost supusă unei intervenţii chirurgicale majore, în urma complicaţiilor provocate de pancreatită şi a unei infecţii abdominale. Părţile necrozate ale pancreasului au fost înlăturate şi s-a efectuat drenaj extensiv şi lavaj al cavităţii abdominale, precizau medicii de la clinica vieneză, spunând că intervenţia a fost un "succes".
La sfârşitul lunii martie, Teo a fost din nou operată, pentru a înlătura alte urme de necroză şi ţesut infectat din abdomen, anunţau medicii clinicii din Viena.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe