"Ţestoasele Ninja" se vor întoarce pe marile ecrane în 2011

Un lungmetraj de acţiune, inspirat din povestea legendarelor ţestoase ninja, care va prezenta începuturile formării acestui grup de patru broscuţe luptătoare, va fi lansat în 2011, informează variety.com.

Urmărește
1775 afișări
Imaginea articolului "Ţestoasele Ninja" se vor întoarce pe marile ecrane în 2011

"Ţestoasele Ninja" se vor întoarce pe marile ecrane în 2011

Acest proiect va fi a cincea ecranizare pentru marile ecrane a poveştii eroilor cu carapace, care luptă pentru dreptate şi poartă numele unor artişti celebri: Leonardo, Michelangelo, Donatello şi Raphael, antrenaţi şi coordonaţi de maestrul lor, Splinter.

Anunţul a coincis cu celebrarea celei de-a 25-a aniversări a francizei "Ţestoaselor Ninja", care va fi sărbătorită prin proiecţia primului film din serie la New York, joi, în cadrul Festivalului de Film Tribeca.

Personajele simpaticelor broscuţe ţestoase au apărut pentru prima oară într-o carte de benzi desenate, în mai 1984. Ele au inspirat, ulterior, producerea unei linii foarte profitabilă de jucării, a unor desene animate şi a trei filme lansate la începutul anilor 1990. În 2003, "Ţestoasele Ninja" au fost prezentate tinerei generaţii cu ajutorul unui serial de televiziune şi a unei politici comerciale foarte inspirate, dar şi al filmului de animaţie computerizată "TMNT", lansat în 2007, care reprezintă cea mai recentă producţie a acestei francize.

Producătorii de la The Mirage Group, care deţin drepturile asupra acestei francize, au declarat că următorul proiect va rămâne fidel spiritului cărţilor originale de benzi desenate şi că este posibilă folosirea tehnologiei computerizate de înlocuire a feţelor, pentru a le permite simpaticelor broscuţe să devină mult mai expresive.

A 25-a aniversare a ţestoaselor, denumită "Shell-ebration", va include o serie de evenimente speciale la New York, printre care şi iluminarea celebrei Empire State Building în culoarea verde, denumită "turtle green".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici