Thanksgiving 2017: Ziua Recunoştinţei, între mituri şi adevăr

Ingredientele-cheie pentru meniul Zilei Recunoştinţei sunt carnea de curcan şi sosul de merişor.

Aproximativ 254 de milioane de curcani au fost crescuţi pentru a fi sacrificaţi în Statele Unite în 2012, în creştere cu 2% faţă de totalul din 2011, potrivit Serviciului de Statistică din cadrul Departamentului Naţional pentru Agricultură din Statele Unite. În 2011, valoarea comercială a acestor păsări a fost de peste 5 miliarde de dolari.

Circa 46 de milioane de curcani au ajuns în cele din urmă pe mesele americanilor, cu prilejul acestei sărbători, în 2011, reprezentând 334 de milioane de kilograme de carne, potrivit estimărilor furnizate de Federaţia Naţională a Curcanului.

Minnesota este principalul stat american producător de curcani, urmat în acest top de Carolina de Nord, Arkansas, Missouri, Virginia şi Indiana.

Cele şase state americane furnizează împreună peste două treimi din păsările crescute pentru această sărbătoare în Statele Unite, potrivit datelor furnizate de Census Bureau.

Fermierii americani au cultivat, totodată, în 2012, 348 de milioane de kilograme de merişor, care, precum curcanul, îşi are originea în America. Principalele două state producătoare de merişor sunt Wisconsin şi Massachusetts.

Americanii au cultivat în acest an şi 1,22 miliarde de kilograme de cartofi dulci - cei mai mulţi în Carolina de Nord, Mississippi, California şi Louisiana - şi peste 499 de milioane de kilograme de dovleci.

Illinois, California, Pennsylvania şi Ohio sunt statele unde se obţin cele mai mari producţii de dovleci din Statele Unite.

Însă americanii care mănâncă prea mult la masa de Ziua Recunoştinţei vor avea de plătit un preţ pentru această abundenţă: "coma alimentară de Ziua Recunoştinţei". Oboseala cauzată de o masă prea îmbelşugată poate fi un fenomen real, însă ea oferă pe nedrept curcanului o reputaţie proastă.

Contrar miturilor din cultura americană, concentraţia de aminoacid organic triptofan existentă în carnea de curcan nu este factorul ce se face vinovat de instalarea stării de moleşeală.

În schimb, oamenii de ştiinţă dau vina pe alcoolul consumat în această zi specială şi pe dorinţa de relaxare a oamenilor după mai multe zile stresante la locul de muncă.

Ce se afla în meniul primelor mese de "Thanksgiving"?

Se cunosc puţine lucruri despre prima masă de Ziua Recunoştinţei din colonia Plimoth (Plymouth), organizată în octombrie 1621, la care au participat 50 de colonişti englezi şi aproximativ 90 de amerindieni din tribul Wampanoag, pe teritoriul actualului stat Massachusetts.

Se ştie însă că amerindienii Wampanoag au ucis cinci căprioare pentru acest festin, iar coloniştii au împuşcat găini sălbatice - care ar fi putut fi de fapt gâşte, raţe sau curcani. Câteva preparate din porumb indian au fost şi ele servite la acea masă.

Jennifer Monac, purtătoare de cuvânt a muzeului Plimoth Plantation, susţine că mesenii şi-au suplimentat prânzul - alcătuit din carne de vânat şi păsări - cu peşte, raci, scoici, nuci şi făină de grâu, dar şi cu legume, precum dovleci, dovlecei, morcovi şi mazăre.

Multe elemente considerate în prezent tradiţionale de "Thanksgiving" erau necunoscute în momentul primei astfel de mese. Cartofii şi cartofii dulci nu deveniseră încă un element important în dieta englezilor, de exemplu. Iar sosul de merişor are nevoie de zahăr - o delicatesă foarte scumpă în anii 1600. De asemenea, plăcinta cu dovleac lipsea în acea perioadă din meniu, întrucât nu fuseseră inventante ingredientele pentru prepararea foilor de plăcintă.

Primul "Thanksgiving" nu a fost un "adevărat Thanksgiving"?

Cu mult timp înainte de prima masă de Ziua Recunoştinţei, popoarele amerindiene, europenii şi alte civilizaţii din lumea întreagă au celebrat adeseori încheierea sezonului de strângere a recoltelor prin festinuri, prin care le mulţumeau zeilor lor că i-au ajutat să supravieţuiască încă un an.

În 1541, spaniolul Francisco Vasquez de Coronado şi trupele sale au marcat o sărbătoare de tipul Zilei Recunoştinţei în timp ce căutau aur în Lumea Nouă, în actuala localitate Pandandle din statul Texas.

Mai târziu, astfel de festinuri au fost organizate de coloniştii francezi hughenoţi în actualul oraş Jacksonville din Florida (1564), de coloniştii englezi şi de amerindienii Abnaki în Kennebec River din Maine (1607) şi în Jamestown din Virginia (1610), atunci când sosirea unei corăbii încărcate cu mâncare a pus capăt unei foamete îngrozitoare.

Însă banchetul organizat în Plimoth în 1612 este acela care este asociat cu naşterea acestei sărbători moderne. Potrivit istoricilor însă, prima masă "reală" de "Thanksgiving" a avut loc două secole mai târziu.

Preşedintele american Abraham Lincoln a declarat Ziua Recoltei drept sărbătoare naţională, în 1863. Unii istorici susţin că Sarah Josepha Hale, editorul unei reviste, a fost aceea care i-a sugerat preşedintelui american ca Ziua Recunoştinţei să devină sărbătoare oficială.

În 1941, preşedintele Franklin Roosevelt a stabilit data actuală a acestei sărbători - cea de-a patra zi de joi din luna noiembrie.

Curcanii de Ziua Recunoştinţei

În fiecare an, cel puţin doi curcani norocoşi reuşesc să evite să ajungă pe masa americanilor graţie unei "amnistii" prezidenţiale - o îndelungată tradiţie din Washington cu o origine incertă.

Din 1947, din vremea administraţiei Truman, Federaţia Naţională a Curcanului îi oferă preşedintelui în exerciţiu doi curcani vii - gata să fie mâncaţi -, a explicat, în 2009, Sherrie Rosenblatt, purtătoarea de cuvânt a acestei federaţii.

"Este vorba de două păsări - curcanul prezidenţial şi curcanul viceprezidenţial, cel din urmă fiind o alternativă, în cazul în care curcanul prezidenţial nu poate să îşi îndeplinească îndatoririle".

Aceste îndatoriri constau mai mult în a nu-l muşca pe preşedinte în timpul unei şedinţe fotografice, realizată în faţa presei. În 2008, curcanul viceprezidenţial Pumpkin a păşit în faţă pentru a poza alături de preşedintele Bush, după ce curcanul prezidenţial Pecan s-a îmbolnăvit cu o seară înainte.

Norocoasele păsări au împărtăşit o vreme destinul fericit al fotbaliştilor învingători în gala Super Bowl - o excursie la parcul Disneyland Big Thunder Ranch din California. Păsările au trăit apoi acolo până la finalul natural al vieţii lor.

Din 2010, păsările au păşit pe urmele primului preşedinte american şi sunt duse după graţiere să trăiască la reşedinţa lui George Washington, Mount Vernon Estate and Gardens.

După această sărbătoare, cele două păsări de circa 18 kilograme nu vor fi însă expuse în public. Aceste păsări grase, crescute în ferme, nu sunt, pe măsură ce îmbătrânesc, la fel de "prezentabile" ca verişorii lor sălbatici care trăiesc încă liberi în rezervaţiile din Virginia.

Puritanii englezi care au înfiinţat colonia Plymouth erau familiarizaţi cu curcanii, încă dinainte de a ajunge în America. Acest lucru se explică prin faptul că primii exploratori europeni ai Lumii Noi s-au întors în Europa cu curcani, pe care i-au primit de la nativii amerindieni. Amerindienii au domesticit aceste păsări cu câteva secole înainte de a intra în contact cu europenii.

Un secol mai târziu, Benjamin Franklin şi-a exprimat în mod public preferinţa pentru curcan, nu pentru vulturul pleşuv, spunând că această pasăre ar trebui să devină pasărea oficială a Statelor Unite.

Din păcate însă, până în anii 1930, vânătoarea a decimat populaţia de curcani nord-americani, iar numărul acestora a scăzut până la câteva zeci de mii, de la câteva zeci de milioane de exemplare în secolele trecute.

În prezent, graţie unor eforturi de reintroducere a acestor păsări în mediile lor naturale şi a limitărilor impuse vânătorilor, curcanii sălbatici s-au reîntors în câmpiile americane.

Aproximativ 7 milioane de curcani sălbatici trăiesc pe teritoriul american, iar mulţi dintre ei s-au adaptat cu uşurinţă la viaţa din periferiile oraşelor - viteza lor de deplasare fiind probabil factorul decisiv care îi salvează de la moarte atunci când traversează drumurile publice.

Curcanii sălbatici pot să alerge cu viteze cuprise între 16 kilometri / oră şi 32 kilometri / oră şi să zboare pe distanţe scurte cu viteza de 89 kilometri/ oră. Curcanii domestici nu pot să zboare deloc.

De Ziua Recunoştinţei, americanii se uită la fotbal

Pentru mulţi dintre americani, o Zi a Recunoştinţei fără fotbal ar fi ceva de neconceput, ar fi ca un 4 Iulie (Ziua naţională a Statelor Unite, n.r.) fără focuri de artificii.

NBC Radio a transmis primul meci naţional de Ziua Recunoştinţei în 1934, când echipa Detroit Lions a întâlnit pe teren propriu echipa Chicago Bears.

Cu excepţia anilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, echipa Detroit Lions a jucat - şi de obicei a făcut-o prost - de atunci, în fiecare Zi a Recunoştinţei. Pentru meciul din 2012, cel de-al 73-lea, Detroit Lions va juca cu Houston Texans.

Parada de Ziua Recunoştinţei organizată de lanţul de magazine Macy's

Parada anuală organizată de lanţul de magazine Macy's, la New York, se numea iniţial "Macy's Christmas Parade", întrucât dădea semnalul de începere a sezonului cumpărăturilor de iarnă.

Tradiţia a început în 1924, când angajaţii magazinului au "recrutat" animale de la Grădina Zoologică din Central Park pentru a participa la "marşul" de Ziua Recunoştinţei.

Baloanele cu heliu şi-au făcut debutul la această paradă în 1927 şi, în primii ani după aceea, erau eliberate deasupra oraşului, cu promisiunea de a oferi recompense fiecărei persoane care le recuperează.

Parada de Ziua Recunoştinţei organizată de Macy's, televizată pentru prima dată pe plan naţional în 1947, atrage în prezent aproximativ 44 de milioane de telespectatori şi circa 3 milioane de persoane care se strâng să privească evenimentul, de-a lungul traseului lung de patru kilometri care străbate cartierul Manhattan.

Avioane, trenuri şi (foarte multe) automobile

Mulţi americani se deplasează cu ocazia acestei sărbători familiale. Aproximativ 43,6 milioane dintre cei 314 milioane de cetăţeni americani străbat distanţe de peste 50 de mile (80 kilometri) de la casele lor pentru a ajunge la rudele unde vor petrece sărbătoarea din 2012, potrivit Asociaţiei Americane a Automobiliştilor. Această cifră marchează o creştere cu 300.000 de persoane faţă de cifra raportată în 2011.

În plus, 3,14 milioane de americani vor călători cu avionul pentru a ajunge la destinaţia lor şi alţi 1,3 milioane vor merge cu autobuze, trenuri şi alte mijloace de călătorie. Aceste cifre contribuie la creşterea treptată a numărului de americani care călătoresc de Ziua Recunoştinţei, un număr care a suferit o prăbuşire de 25% în 2008, anul care a marcat începutul crizei mondiale.

Ziua Recunoştinţei, celebrată la nord de graniţă

Călătorii care trec graniţa pot celebra "Thanksgiving" de două ori, întrucât Canada are propria ei Zi a Recunoştinţei, sărbătorită în a doua zi de luni, în octombrie.

Ca şi în Statele Unite, evenimentul a fost asociat în Canada cu un festin istoric, cu care nu are însă o legătură reală - în acest caz, ceremonia organizată de exploratorul Martin Frobisher în 1578, prin care acesta a ţinut să îi mulţumească lui Dumnezeu că l-a ajutat să ajungă cu bine în actualul New Brunswick.

Sărbătoarea "Thanksgiving" canadiană, stabilită în 1879, a fost inspirată de sărbătoarea americană. Datele la care ea este celebrată au fost modificate de-a lungul timpului - uneori a coincis cu sărbătoarea americană, alteori cu Ziua naţională a veteranilor canadieni - şi, cel puţin o dată, "Thanksgiving-ul" canadian a fost sărbătorit în decembrie.

Însă clima mult mai rece din Canada a obligat autorităţile să adopte, în 1957, data actuală de celebrare: a doua zi de luni din fiecare lună octombrie.

Citeşte şi: "Supermarketul ne transformă stomacul în pubelă de gunoi", avertizează unul dintre cei mai renumiţăi bucătari din lume

Citeşte şi: Primăria din Albinen oferă 60.000 de euro drept „primă de instalare” familiilor care vor să se mute

Citeşte şi: Codul de patru litere pe care NIMENI nu îl vrea pe biletul de avion

Citeşte şi: Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a primit pentru întâia oară, la Casa Albă, bradul de Crăciun | FOTO, VIDEO