Gotan Project, trupa care a dat o nouă faţă tangoului, se simte la Bucureşti ca la ea acasă. „A fost dragoste la prima vedere”, declarase Christoph H. Müller anul trecut, la finalul concertului pe care l-au susţinut în Capitala, tot la invitaţia Events.
Cea mai cunoscută trupă de electro-tango a momentului a început ca un experiment muzical. Philippe Cohen Solal, Eduardo Makaroff şi Christoph H. Müller au fost primii care au adus cu succes folclorul argentinian pe scena electronică.
„La Revancha del tango”, primul lor album, s-a vândut într-un million de exemplare. A urmat al doilea album, cu influenţe pronunţate de jazz, „Lunatico”, şi Gotan Project au plecat în turneu în jurul lumii. După 12 ani, albumul „Tango 3.0”, lansat în 2010, face din Gotan Project un clasic „world music” de degustat la orice oră, redefinind elementele marcante ale acestui proiect muzical.
Biletele pentru concertul de la Bucureşti pot fi achiziţionate la preţuri promoţionale în perioada 15 – 26 decembrie: 96 lei, 120 lei, 152 lei, 192 lei, iar din 27 decembrie la preţ întreg: 120 lei, 150 lei, 190 lei sau 240 lei, în funcţie de categorie. Tichetele se pot cumpăra online, pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librăriile Humanitas). Biletele pot fi achiziţionate şi în trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Events.
Trupa a mai concertat la Bucureşti în 2006, 2008 şi 2010.