The Cranberries lansează un nou album, primul după moartea lui Dolores O'Riordan

Trupa irlandeză The Cranberries a anunţat că va continua să înregistreze pentru un nou album, care va fi lansat la începutul anului 2019, deşi solista formaţiei, Dolores O'Riordan, a murit, în luna ianuarie a acestui an, transmite AFP.

Urmărește
289 afișări
Imaginea articolului The Cranberries lansează un nou album, primul după moartea lui Dolores O'Riordan

The Cranberries lansează un nou album, primul după moartea lui Dolores O'Riordan

Membrii supravieţuitori ai The Cranberries au spus că O'Riordan înregistrase deja partea vocală pentru noul album, înainte să moară, pe 15 ianuarie.

De asemenea, formaţia a anunţat pe contul său de Facebook că va relansa albumul "Everyone Else is Doing it, So Why Can't We?", cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la debut, după ce, iniţial, au decis să suspende pregătirile pentru acest eveniment, având în vedere decesul lui O'Riordan.

"Ne-am gândit la acest lucru şi am decis că este ceva ce am început ca o trupă, împreună cu Dolores, şi ar trebui să o ducem la bun sfârşit", au scris muzicienii.

Albumul lansat în 1993 a fost un succes şi a inclus hituri precum "Linger".

Noua versiune va fi remasterizată şi va include şi piese din epocă ce nu au mai fost lansate.

Pe 15 ianuarie, Dolores O'Rior­dan a fost găsită decedată în camera unui hotel din Londra, oraş în care se afla pentru o sesiune de înregistrări. Artista avea 46 de ani.

Poliţia britanică a anunţat, în ziua următoare, că decesul cântăreţei Dolores O'Riordan nu este considerat suspect şi că medicii legişti urmează să afle care au fost cauzele morţii.

Rezultatele anchetei poliţiei britanice vor fi făcute publice pe 3 aprilie.

Presa britanică a scris că decesul cântăreţei ar fi fost cauzat de o supradoză de fentanil, un analgezic opioid folosit ca anestezic şi în tratarea durerilor cronice, medicament care i-a provocat moartea şi artistului Prince, în aprilie 2016.

Având în vedere supradoza de fentanil, poliţia suspectează o sinucidere, dar aşteaptă rezultatele testelor toxicologice. Ipoteza sinuciderii nu este improbabilă, pentru că, în 2013, Dolores O'Riordan a încercat să se sinucidă prin supradoză de droguri, spunând ulterior că suferea de depresie şi că a avut o cădere psihică.

O'Riordan a fost diagnosticată cu tulburare bipolară în mai 2017.

Dolores era de părere că problemele sale emoţionale au drept cauză faptul că a fost abuzată când era copil.

Dolores Mary Eileen O'Riordan, născută pe 6 septembrie 1971, în Irlanda, era cântăreaţă şi compozitoare. A fost solista trupei rock The Cranberries timp de 13 ani, înainte ca aceasta să ia o pauză, în 2003, până în 2009, când membrii formaţiei s-au reunit.

Primul său album solo, "Are You Listening?", a fost lansat în mai 2007 şi a fost urmat de "No Baggage", în 2009.

Dolores O'Riordan a fost căsătorită cu tour managerul trupei The Cranberries, Don Burton, timp de 20 de ani, în perioada 1994 - 2014. Cuplul a avut trei copii, Taylor Baxter, născut în 1997, Molly Leigh, născută în 2001, şi Dakota Rain, născută în 2005.

Trupa irlandeză The Cranberries a dominat anii 1990, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins şi Nirvana.

Trupa The Cranberries are în palmares peste 40 de milioane de discuri vândute la nivel mondial, 4 albume în Billboard 200 ("Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?", "No Need To Argue", "To the Faithful Departed and Bury the Hatchet") şi opt single-uri în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici