The Crystal Method vin la Tuborg Green Fest - VIDEO

The Crystal Method, pionierii americani ai muzicii electronice, au pregătit un DJ set pentru Tuborg Green Fest, formaţia urmând să concerteze la festivalul care va avea loc între 4 şi 6 septembrie, în parcul Izvor din Capitală, alături de trupe precum Guano Apes, Chicane, Herbaliser şi Zdob şi Zdub.

Urmărește
33 afișări
Imaginea articolului The Crystal Method vin la Tuborg Green Fest - VIDEO

The Crystal Method vin la Tuborg Green Fest (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fondată de Ken Jordan şi Scott Kirkland în Las Vegas, în anii '90, The Crystal Method a debutat în anul 1997, cu albumul "Vegas", un clasic al genului şi unul dintre cele mai bine vândute materiale de muzică electronică din lume.

Anul 2001 a adus lansarea celui de-al doilea album al trupei, "Tweekend", care a inclus atât colaborări cu artişti precum Tom Morello (chitaristul trupei Rage Against The Machine) şi Scott Weiland (solistul Stone Temple Pilots), cât şi unul dintre cele mai mari hituri semnate The Crystal Method - "Name of the Game".

În 2002, a apărut "Community Service", urmat în 2004 de "Legion of Boom", care a fost nominalizat în cadrul premiilor Grammy la secţiunea Cel mai bun album de muzică electronică.

În anul 2005, The Crystal Method a lansat "Community Service II", care a inclus şi remixuri ale unor piese aparţinând legendarelor The Doors şi New Order.

La un deceniu de la apariţia primului album, "Vegas", The Crystal Method a primit discul de platină acordat de Recording Industry Association of America (RIAA), trupa marcând ocazia specială prin lansarea unei versiuni deluxe a materialului.

În luna mai a acestui an, a apărut "Divided by night", primul material lansat la casa de discuri deţinută chiar de membrii trupei. Incluzând single-urile deja celebre "Drown in the Now" şi "Black Rainbows", materialul a urcat rapid pe primele poziţii în topurile de specialitate din SUA.

Alături de numeroasele turnee sold-out din întreaga lume, incluzând participări la Hollywood Bowl şi festivalul Coachella, trupa The Crystal Method s-a implicat şi în numeroase alte proiecte, realizând remixuri pentru coloane sonore de filme, DJ seturi pentru show-uri din industria modei, inclusiv pentru Donatella Versace.

Produs de Emagic, Tuborg Green Fest se va desfăşura în perioada 4-6 septembrie, în Parcul Izvor din Bucureşti, accesul publicului fiind gratuit.

Alături de The Crystal Method, line up-ul festivalului îi mai include pe Chicane, Guano Apes, Zdob şi Zdub, iar Şuie Paparude şi AB4 sunt primele trupe româneşti care au fost confirmate pe afişul festivalului Tuborg Green Fest.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici