„The Dark Knight” – record de încasări pentru prima zi de difuzare (Video)
Recordul anterior de încasări pentru prima zi de difuzare – 59,8 milioane de dolari – a fost stabilit anul trecut de producţia "Omul Păianjen 3", potrivit reprezentanţilor studioului.
"Cavalerul negru", în regia lui Christopher Nolan, cu Christian Bale în rolul lui Batman, a avut un buget de 185 de milioane de dolari.
Criticii au apreciat pozitiv filmul, care îl are în distribuţie şi pe actorul Heath Ledger, decedat în urma unei supradoze de medicamente, în ianuarie, la vârsta de 28 de ani. El interpretează în film rolul Joker.
Fanii actorului susţin că acesta ar trebui să primească un premiul Oscar postum.
Săptămâna trecută, colegii de platou ai lui Ledger au adus un omagiu memoriei lui la premiera mondială a filmului, care a avut loc la New York.
"Suntem entuziasmaţi de reacţia generată de «Cavalerul negru», în primul rând din partea criticilor şi, mai recent, din partea publicului. Suntem mândri de acest film. Face parte din magia industriei filmului să vezi cum o producţie se remarcă printre atâtea altele", a spus Dan Fellman, şeful departamentului de distribuţie al Warner Bros.
"Cavalerul negru" va avea premiera în cinematografele româneşti pe 25 iulie.
Producţia anterioară din seria "Batman", intitulată "Batman – Începuturi" (2005), a avut încasări de 49 de milioane de dolari în primul weekend de la lansare în America de Nord şi de 372 de milioane de dolari la nivel mondial.