Thin Lizzy îşi exprimă regretul pentru moartea lui Gary Moore. Site-ul artistului a fost închis

Moore a fost chitaristul trupei Thin Lizzy, având de asemenea o carieră solo foarte apreciată. De altfel, managerul trupei Thin Lizzy, Adam Parsons, a declarat pentru BBC că artistul a murit la primele ore ale zilei de duminică.

Potrivit Sky News, chitaristul a fost găsit mort, într-un hotel de pe Costa del Sol, din Spania, duminică dimineaţa.

Brian Downey, membru fondator al trupei Thin Lizzy, în care a cântat şi Moore, a declarat pentru Sky News: "Sunt complet şocat (...) Va fi mereu în gândurile mele (Gary Moore - n.r.) şi nu pot să cred că s-a dus". "Îl ştiu pe Gary din 1967 (...) şi de atunci mi-a fost un prieten minunat".

De asemenea, pe pagina de Facebook a trupei Thin Lizzy este postat următorul mesaj: "Cu mare tristeţe, am aflat de moartea lui Gary Moore. Gândurile noastre merg către familia lui Gary, iar amintirile noastre legate de Gary şi de contribuţia sa în trupa Thin Lizzy şi în muzică în general vor trăi veşnic".

De altfel, şi site-ul oficial al artistului, gary-moore.com este închis, pe homepage fiind postat următorul mesaj: "Cu mare durere şi regret trebuie să vă anunţăm că Gary Moore a murit azi noapte, în timp ce era în vacanţă în Spania. Gândurile noastre se îndreaptă către copiii, familia şi prietenii săi, în aceste momente triste. Odihnească-se în pace! Gary Moore 1952-2011".

Gary Moore a adus melodia "Parisienne Walkways" la Bucureşti, într-un concert de la jumătatea, lui iulie, anul trecut. în cadrul Ciuc Summer Fest. Moore a completat, în 2010, un lineup de mari legende ale rock-ului care au vizitat Bucureştiul. Printre aceştia s-au numărat Ozzy Osbourne şi trupele AC/DC şi Metallica.

La concertul de pe 18 iulie 2010, susţinut la Zone Arena, Gary Moore a avut 4.000 de spectatori, care l-au aplaudat în timpul întregului concert. Atunci, artistul, a cântat melodii precum "Thunder Rising", "Military Man","Where Are You Now", "Old Wild One", "Empty Rooms", "Blood of Emeralds", "Out in the Fields"şi celebra "Still Got the Blues". După circa o oră şi un sfert, artistul s-a retras, mulţumindu-i publicului, care, prin aplauze, l-a adus din nou pe scenă, pentru încă o melodie.

Gary Moore, pe numele său adevărat Robert William Moore, şi-a început cariera muzicală în anii '60 şi a evoluat de-a lungul timpului alături de artişti precum Thin Lizzy, B.B. King, Colosseum II, Greg Lake sau trupa de blues-rock Skid Row, precum şi Albert Collins, Jim Capaldi, The Beach Boys, Gary Husband, Ozzy Osbourne sau Andrew Lloyd Webber.

Moore a crescut la Belfast şi s-a apucat de muzică la o vârstă fragedă, începând să cânte pe o chitară acustică uzată de la vârsta de opt ani. Prima chitară de calitate şi-a cumpărat-o la 14 ani, şi a învăţat să cânte standard, cu mâna dreaptă, deşi era stângaci.

Printre artiştii care l-au influenţat în această perioadă, se numără Albert King, Elvis Presley şi The Beatles. Mai târziu, după ce i-a văzut cântând la Belfast pe Jimi Hendrix şi trupa lui John Mayall Bluesbreakers, propriul său stil s-a apropiat mai mult de blues-rock, stil care a ajuns dominant în cariera sa.

La începutul carierei sale, cea mai mare influenţă asupra lui Gary Moore a avut-o chitaristul Peter Green, care i-a fost mentor la Dublin. Moore l-a răsplătit printr-un album tribut în 1995, intitulat "Blues for Greeny", pe care se regăsesc exclusiv piese compuse de cel din urmă. Pentru acest album, a cântat pe chitara pe care Green i-o împrumutase după ce a părăsit Fleetwood Mac, în 1970, pe care Moore a cumpărat-o ulterior.

In 1969, la vârsta de 16 ani, Moore s-a mutat la Dublin pentru a se alătura trupei Skid Row, pe lângă Noel Bridgeman şi Brendan "Brush" Shiels, făcându-şi astfel o reputaţie în industria muzicii.

Moore a cântat cu Thin Lizzy în diferite perioade, colaborând, şi pe parcursul carierei sale solo, cu liderul trupei, Phil Lynott. Cu Thin Lizzy a lansat opt albume, începând cu "Night Life" în 1974 şi încheind cu compilaţia "The Thin Lizzy Greatest Hits" în 2004.

Portofoliul său a fost completat de o complexă carieră solo. A debutat în 1973, odată cu lansarea albumului "Grinding Stone", iar câţiva ani mai târziu, în 1978, a revenit în atenţia criticilor de specialitate cu albumul "Parisienne Walkways", realizat în colaborare cu Phil Lynott, care i-a propulsat pe primele poziţii din UK Singles Chart.

În 1987, Moore a colaborat la realizarea în scopuri caritabile a discului "Let It Be", conţinând un cover după celebra piesă a trupei The Beatles.

În 1993, Gary Moore figura pe o casetă intitulată "Rock Classics Vol. 1" cu melodiile "Run to Your Mama" şi "Dark Side of the Moog".

După o serie de albume rock, Moore s-a întors la blues cu discul "Still Got the Blues" (1990), la realizarea căruia a colaborat cu artişti precum Albert King, Albert Collins şi George Harrison. Materialul a fost bine primit de fani iar Moore a continuat să cânte blues până în 1997, când s-a hotărât să experimenteze ritmuri de dance pe albumul "Dark Days in Paradise". Cu "Back to the Blues", Gary Moore s-a reîntors la acest gen în 2001, şi a continuat cu "Power of the Blues" (2004), "Old New Ballads Blues" (2006), "Close As You Get" (2007) şi "Bad For You Baby" (2008).

Muzicianul a contribuit cu anumite bucăţi de chitară la albumul lui Richard Blackwood "You'll Love to Hate This" din 2000.

Deşi a fost mai puţin cunoscut în SUA, muzica lui Moore s-a bucurat de apreciere şi a fost vândută în special în Europa.

De-a lungul carierei sale, influenţa lui Moore a fost recunoscută în performanţele multor chitarişti notabili, precum Vivian Campbell, Patrick Rondat, Jake E. Lee, John Norum, Joe Bonamassa, Adrian Smith, Randy Rhoads, John Sykes, Kirk Hammett şi Gus G.

Piese precum "Parisienne Walkways", "Out in the Fields", "Empty Rooms", "Over the Hills and Far Away", "Wild Frontier", "Friday on My Mind", "After the War", "Still Got the Blues (For You)", "Cold Day in Hell" sau "Story of the Blues" au făcut istorie în interpretarea lui Gary Moore, artistul fiind considerat unul dintre cei mai talentaţi chitarişti ai tuturor timpurilor.