Farrah Fawcett, care suferă de un cancer intestinal, în vârstă de 62 de ani, a suferit o hemoragie uşoară la nivelul unui muşchi abdominal, după ce a ajuns în Los Angeles, unde s-a internat la un spital al cărui nume nu a fost dat publicităţii.
Actriţa s-a deplasat în urmă cu câteva săptămâni în Germania, unde a urmat un tratament experimental cu celule suşă. În urmă cu o săptămână, actriţa a călătorit din nou în Germania, pentru o "intervenţie chirurgicală minoră", dar medicii au declarat că în urma acestei operaţii s-a declanşat o mică hemoragie la nivelul unui muşchi abdominal.
Lawrence Piro, medicul actriţei, a declarat pentru revista People, joi, că Farrah Fawcett a ieşit din spital şi este nerăbdătoare să sărbătorească Paştele acasă.
Nici Lawrence Piro, nici purtătorul de cuvânt al actriţei americane nu au putut fi contactaţi pentru a confirma această informaţie, pâna la ora publicării ei.
Farrah Fawcett, originară din statul american Texas, şi-a câştigat celebritatea ca fotomodel, după ce a pozat în costum de baie pentru un afiş, în 1970, fiind ulterior distribuită în serialul de televiziune "Îngerii lui Charlie", realizat de regretatul producător Aaron Spelling. Ea a interpretat personajul Jill Munroe, o detectivă sub acoperire, extrem de atrăgătoare, bronzată, blondă şi cu o coafură ciufulită.