Păpuşa, cu o înălţime de circa 30 de centimetri, are trăsăturile lui Brad Pitt, realizate în cele mai mici detalii, prezentându-l pe acesta cu ţinuta şi coafura purtate în „Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds”, pentru rolul locotenentului Aldo Raine.
Păpuşa este dotată cu trei perechi de mâini care pot fi schimbate – o pereche de palme relaxate, o pereche de mâini flexate pentru a putea ataşa o armă şi o pereche ce pot susţine o sabie. Totodată, păpuşa se poate vinde cu cinci arme diferite – o mitralieră germană MP40, o puşcă, un pistol şi două cuţite de vânătoare cu lame de diferite dimensiuni.
Păpuşa şi accesoriile sunt vândute la preţul de 154,99 dolari.
Filmul „Ticăloşi fără glorie” a fost nominalizat la Oscar în 2009, iar actorul Christoph Waltz a fost recompensat pentru partitura din acest film cu Oscarul pentru cel mai bun rol secundar.
În prezent, Brad Pitt filmează pentru „Moneyball”, regizat de Bennett Miller, acesta fiind primul său rol într-un lungmetraj după filmul lui Tarantino. În ultimul an, totuşi, el şi-a împrumutat vocea unor personaje în filmele animate „Happy Feet 2 3D”, „Megamind” şi „Beyond all Boundaries”. Un alt film, în care joacă alături de Sean Penn, „Tree of Life”, este programat pentru lansare pentru ianuarie 2011.
Site-ul IMDB informează că actorul are în dezvoltare în acest moment 24 de filme, inclusiv adaptarea romanului „Marching Power”.
Actorul american ar putea interpreta unul dintre rolurile principale şi în „The Imperfectionist”. Brad Pitt, în vârstă de 46 de ani, este actor şi producător de film. El a primit un Glob de Aur şi alte trei nominalizări la prestigioasele premii, dar şi două nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele „Strania poveste a lui Benjamin Button” şi „Armata celor 12 maimuţe”.