Prima pagină » Life-Inedit » Tom Cruise, cascadorii pe străzile Parisului, pentru Misiune: Imposibilă 6. GALERIE FOTO

Tom Cruise, cascadorii pe străzile Parisului, pentru Misiune: Imposibilă 6. GALERIE FOTO

Tom Cruise a atras atenţia tuturor, joi, pe străzile Parisului, în timpul filmărilor şi cascadoriilor pentru Mission: Impossible 6.

În ultimele luni, Tom Cruise a filmat intens pentru noul film din seria Misiune: Imposibilă, în mai multe locuri din Europa. 

Actorul în vârstă de 53 de ani a putut fi văzut joi, accelerând o puternică motocicletă, pe străzile capitalei franceze. Aflat într-o excelentă stare de dispoziţie, Tom a zâmbit şi a salutat curioşii care se aflau în zonă. 

CEO-ul Skydance Media, David Ellison, a dezvăluit că Tom va realiza în noul film cele mai spectaculoase cascadorii din cariera sa: „Ceea ce Tom face în acest film cred că va întrece tot ce a fost înainte. Este incredibil, s-a antrenat timp de un an. Lumea va rămâne cu gura căscată”.

În Misiune: Imposibilă 6, Cruise va juca alături de Vanessa Kirby, în vârstă de 26 de ani. Tom Cruise, în rolul agentului Ethan Hunt, pare să fie mai fermecător ca niciodată. El a fost cel care a dorit foarte mult ca Vanessa Kirby să joace în acest film, după ce a văzut-o în rolul Prinţesei Margareta, în serialul The Crown al celor de la Netflix, notează InTouch Weekly.

Cei doi s-au înţeles de minune din momentul în care au început să filmeze pentru Misiune: Imposibilă 6. Mai mult, Tom pare să privească serios spre un viitor alături de Kirby. Potrivit unor surse apropiate, aceasta va fi următoarea doamnă Cruise. 

„Tom a spus unuia dintre producătorii MI că este complet cucerit de şarmul şi eleganţa lui Kirby”, scrie US Magazine.

Alături de Tom şi Vanessa, din distribuţia Misiune: Imposibilă 6 vor mai face parte Simon Pegg, Rebecca Ferguson şi Jeremy Renner.