- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (30.06.2015, 11:30)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
TOPUL 100 al celor mai bine plătite celebrităţi din lume - FOTO
Cântăreaţa Katy Perry şi actorul Robert Downey Jr. ocupă poziţii fruntaşe în topul 100 al celor mai bine plătite celebrităţi din lume, realizat anual de revista Forbes, pe baza onorariilor primite de aceste persoane în ultimele 12 luni, informează Reuters.
Urmărește
1103 afișări
Katy Perry (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Pugiliştii Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao ocupă primele două locuri în acest top dat publicităţii luni, în urma meciului de box - extrem de profitabil din punct de vedere financiar - pe care l-au disputat luna trecută la Las Vegas.
Cu venituri estimate la 300 de milioane de dolari obţinute pe parcursul ultimelor 12 luni, Floyd Mayweather se află pe primul loc în acest clasament. Manny Pacquiao ocupă poziţia a doua, cu venituri de 160 de milioane de dolari.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
-
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul reţinut pentru atacul de la Magdeburg
Onorariile pe care le-au primit în urma meciului disputat pe 2 mai, câştigat de Mayweather în urma unei decizii unanime a arbitrilor, nu au fost deocamdată dezvăluite. Estimările revistei Forbes au la bază ceea ce experţii au descris ca fiind "cea mai bogată partidă in istoria boxului".
"Onorariile de 300 de milioane de dolari primite de Mayweather au doborât precedentul record aferent veniturilor obţinute de un sportiv, deţinut anterior de jucătorul de golf Tiger Woods, care a încasat 115 milioane de dolari în 2008", a spus Natalie Robehmed, editor al revistei Forbes.
Cântăreaţa Katy Perry a obţinut, graţie profitabilului turneu mondial "Prismatic World Tour", venituri de 135 milioane de dolari în perioada menţionată şi ocupă locul al treilea în acest top.
Grupul britanic One Direction se află pe poziţia a patra, cu onorarii de 130 de milioane de dolari, iar prezentatorul de radio şi televiziune Howard Stern ocupă locul al cincilea, cu onorarii de 95 de milioane de dolari.
Muzicienii şi sportivii au dominat Topul 10, care a inclus doar două femei.
Garth Brooks, un star al muzicii country, se află pe poziţia a şasea, cu onorarii de 90 de milioane de dolari, iar cântăreaţa pop-country Taylor Swift ocupă locul al optulea, la egalitate cu actorul Robert Downey Jr., cu venituri de 80 de milioane de dolari obţinute în ultimele 12 luni.
Scriitorul american James Patterson se află pe locul al şaptelea, cu onorarii de 89 de milioane de dolari, iar fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo încheie Topul 10 al celor mai bine plătite celebrităţi, cu venituri obţinute în ultimul an de 79,5 milioane de dolari.
Revista Forbes a întocmit acest top anual al celor mai bine plătite vedete din sport, televiziune, muzică, cinematografie şi literatură, pe baza unor estimări de venituri obţinute în perioada 1 iunie 2014 - 1 iunie 2015 înainte de deducerea taxelor şi a impozitelor. Onorariile plătite de vedete pentru managerii, agenţii şi avocaţii lor nu au fost luate în calcul.
Starleta de reality show Kim Kardashian, care obţinuse venituri de 28 milioane de dolari în topul din 2014, a încasat în ultimele 12 luni onorarii de 52,5 milioane de dolari, potrivit Forbes.
Kim Kardashian se află cu un loc mai sus de actriţa premiată cu Oscar Jennifer Lawrence, clasată pe poziţia a 34-a, cu venituri de 52 milioane de dolari. Jennifer Lawrence şi Scarlett Johansson, aflată pe locul al 65-lea, cu 35,5 milioane de dolari, sunt singurele două actriţe de cinema care au fost incluse în Topul 100 al celor mai bine vedete din lume. În schimb, în acest top figurează 14 actori.
Britanicul Gordon Ramsay, aflat pe locul al 21-lea, cu venituri de 60 de milioane de dolari, a obţinut cea mai bună clasare din istorie pentru un maestru bucătar.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe