- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (18.06.2014, 16:08)
- Laura Mitran
Trei ursuleţi din Serbia au fost aduşi la Centrul pentru Urşi Orfani din Harghita - FOTO
Trei pui de urs din Serbia - Tara, History şi Sleepy -, găsiţi fără mamă, au fost aduşi la Centrul Urşilor Orfani din Harghita, unde vor fi pregătiţi de specialişti pentru a putea fi eliberaţi în pădure, în ţara natală, informează organizaţia Vier Pfoten.
Urmărește
192 afișări
Trei ursuleţi din Serbia au fost aduşi la Centrul pentru Urşi Orfani din Harghita - FOTO (Imagine: Mihai Vasile/ Mediafax Foto)
În luna mai, Tara, History şi Sleepy, cei trei ursuleţi în vârstă de circa cinci luni, au fost descoperiţi de către poliţie în satul Culije din sudul Serbiei, aproape de graniţa cu Muntenegru. Cel mai probabil mama lor fusese împuşcată sau alungată de braconieri. Autorităţile sârbe au reacţionat imediat şi au solicitat ajutorul organizaţiei Vier Pfoten.
Având în vedere că în Serbia nu există un sanctuar pentru puii de urs, Vier Pfoten a decis să-i aducă la centrul din Harghita.
În numai câteva zile, cei trei orfani s-au adaptat bine noului mediu şi sunt foarte încântaţi să fie alături de alţi urşi ai centrului. Împreună cu cei trei nou veniţi, centrul are în total 26 de ursuleţi care aşteaptă să fie eliberaţi în pădure.
Cei trei urşi vor rămâne în posesia statului sârb şi, după reabilitarea lor, în circa 2 ani, vor fi readuşi în Serbia pentru a fi eliberaţi în pădure. Până la transferul în România, ei au fost cazaţi temporar la grădina zoo din oraşul Palic, în nordul Serbiei. Când au ajuns acolo erau extrem de slabi şi nedezvoltaţi pentru vârsta lor. Tara, cea mai mică dintre ei, nu cântărea mai mult de 2,8 kilograme.
Însă Tara, History şi Sleepy nu puteau rămâne acolo, deoarece "contactul permanent cu vizitatorii le-ar fi distrus orice şansă de a mai fi eliberaţi în sălbăticie", a arătat Carsten Hertwig, specialist în urşi al organizaţiei.
Pentru a reduce cât mai mult contactul cu oamenii, Centrul pentru Urşilor Orfani din Harghita este situat într-o zonă extrem de izolată. Cei trei ursuleţi au ajuns la centru direct de la aeroportul din Arad.
Centrul pentru Urşilor Orfani din Harghita este un adăpost privat deschis în 2004 cu sprijinul Vier Pfoten şi finanţat anual de organizaţie din donaţii. Ursuleţii orfani sunt crescuţi aici în ţarcuri construite pe areal de câteva hectare complet izolat, departe de influenţa oamenilor. Momentul eliberării depinde de modul în care fiecare dintre ei se dezvoltă individual şi are loc de obicei în jurul vârstei de doi ani. Urşilor li se aplică un transmiţător şi sunt eliberaţi pe dealurile împădurite, unde urmează să fie monitorizaţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe