- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (29.12.2013, 13:02)
- Madalina Cerban
Trupa Black Sabbath s-ar putea retrage
Membrii trupei Black Sabbath sunt nesiguri în ceea ce priveşte viitorul carierei lor muzicale, precizând că nu cred că vor mai înregistra un nou material discografic după recentul album de mare succes "13".
Urmărește
101 afișări
Trupa Black Sabbath s-ar putea retrage (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Black Sabbath ia în considerare chiar să se retragă, după recentul material discografic "13", cel de-al 19-lea album de studio lansat de această trupă, informează contactmusic.com.
Legendarul grup rock format din Ozzy Osbourne, Tony Iommi şi Geezer Butler a lansat "13", primul album din ultimii 18 ani, în prima parte a lui 2013, însă nu a avut în vedere şi o continuare a acestuia.
"Totul a mers atât de bine cu acest album, încât următorul ar trebui să fie pe primul loc în clasamentele de peste tot, în caz contrar oamenii l-ar putea vedea ca pe un eşec", a spus Geezer Butler.
La rândul său, Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a spus că nu vrea să facă nicio promisiune privind un eventual viitor material discografic, din cauză că fanii formaţiei au fost nevoiţi să aştepte atât de mult timp între lansarea noului album "13" şi precedentul disc, "Forbidden" din 1995.
"Vom vedea ce se va întâmpla. Am făcut promisiuni privind un nou album în urmă cu 15 sau 20 de ani şi ne-a luat atât de mult timp până l-am lansat. Nu cred că o să lansăm un altul peste 20 de ani", a declarat cântăreţul în vârstă de 65 de ani, pentru revista Classic Rock.
Totodată, Tony Iommi a adăugat: "Să realizăm '13' a fost o atât de mare şi memorabilă experienţă, încât dacă acesta ar reprezenta ultimul capitol (din cariera noastră, n.r.), ar trebui să fim fericiţi".
Black Sabbath, o trupă britanică al cărei solist este Ozzy Osbourne, şi-a lansat albumul de debut - care poartă numele formaţiei - în America de Nord, în 1970.
Veteranii britanici au anunţat, în noiembrie 2011, că trupa Black Sabbath se va reuni în componenţa originală, incluzându-l pe Ozzy Osbourne în calitate de solist, cu ocazia lansării unui nou album.
Ozzy Osbourne a fost concediat din trupă în 1979, iar după plecarea lui, trupa britanică a cunoscut numeroase schimbări de componenţă. Cei patru muzicieni din componenţa originală s-au mai reunit în 1998, când au lansat albumul live "Reunion", şi apoi au mai susţinut concerte împreună, în anii 2000.
După ce a plecat din Black Sabbath, Ozzy Osbourne şi-a construit o carieră de succes în calitate de solist solo. Albumul solo "No More Tears", lansat de Ozzy Osbourne în 1991, a primit patru discuri de platină în SUA şi a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului şi a criticilor. Următoarele albume - "Ozzmosis" (1995), "Down to Earth" (2001), "Under Cover" (2005), "Black Rain" (2007), deşi nu au mai avut acelaşi succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate.
Ozzy Osbourne a susţinut un concert şi la Bucureşti, în octombrie 2011, în cadrul turneului mondial de promovare a celui mai recent material discografic al său, intitulat "Scream", lansat pe 15 iunie 2010.
Trupa Black Sabbath a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2006 şi a vândut, în total, peste 100 de milioane de albume.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe