Trupa Bond, supranumită "Spice Girls a muzicii clasice", concertează în premieră în România - VIDEO

Trupa Bond, supranumită "Spice Girls a muzicii clasice", concertează în premieră în România, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 25 iunie, de la ora 19.00, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
968 afișări
Imaginea articolului Trupa Bond, supranumită "Spice Girls a muzicii clasice", concertează în premieră în România - VIDEO

Trupa Bond, supranumită "Spice Girls a muzicii clasice", concertează în premieră în România (Captură video)

Cu peste 4 milioane de albume vândute în întreaga lume, trupa formată din "patru dive sexy", absolvente ale unora dintre cele mai cunoscute şi exigente academii de muzica din lume, va aduce în România "cel mai fascinant, atrăgător şi nonconformist mix între muzica clasică, latino, folk, jazz, pop şi electro", se arată în comunicatul citat.

Supranumită de presa britanică, la debutul său din 2010, "Spice Girls a muzicii clasice", trupa Bond a devenit rapid un fenomen muzical cu milioane de albume vândute, un concept de sound electric unic şi un show live imprevizibil şi exploziv, cotat la cele mai înalte standarde şi considerat de critici drept "un spectacol de divertisment de neegalat, căruia nu-i poate rezista nimeni".

Cele patru "dive sexy" - Tania Davis (vioară), Eos Chater (vioară), Elspeth Hanson (violă) şi Gay-Yee Westerhoff (violoncel) - au rescris şi "aruncat în aer" conceptul de muzică clasică, câştigând 56 de discuri de platină şi 15 discuri de aur în 60 de ţări, cu interpretările electrice cu inserţii synthetic-pop ale muzicii clasice.

Fetele, despre care s-a spus că au "exorcizat" viorile şi că au transformat Vivaldi şi Beethoven "într-o muzică glamour cu mult gloss", au stârnit infinite controverse încă de la albumul lor de debut, "Born", care a fost retras din topul de muzică clasică din Marea Britanie, pentru că "suna prea pop", urmând ca imediat după aceea să fie numarul 1 în topurile din 21 de ţări ale lumii.

Trupa Bond are în palmares patru albume de studio, două compilaţii, două DVD-uri, sute de spectacole şi zeci de single-uri şi de reinterpretări unice în stil synthetic-pop ale unor lucrări celebre.

Trupa Bond a semnat părţi din coloanele sonore ale unor filme celebre şi a reinterpretat piese precum "Jai Ho" (din filmul "Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire"), "Miserlou" (din "Pulp Fiction") şi hituri semnate de Rolling Stones, Lady Gaga şi The Verve. Fetele din trupa s-au remarcat şi prin susţinerea multor demersuri caritabile în întreaga lume.

Biletele la concertul trupei Bond se găsesc pe www.vreaubilet.ro, la standul de bilete VreauBilet.ro din Unirea Shopping Center şi la Sala Palatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici