Trupa Bumbapa deschide show-ul Tricky de la Bucureşti (Video)

Concertul pe care muzicianul britanic Tricky îl va susţine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 26 noiembrie, va fi deschis de un recital al formaţiei Bumbapa, trupa fiind preferată de managementul artistului, informează organizatorii evenimentului, Fundaţia Phoenix.

Urmărește
132 afișări
Imaginea articolului Trupa Bumbapa deschide show-ul Tricky de la Bucureşti (Video)

Tricky concertează la Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bazele trupei Bumbapa s-au pus în anul 2000, trupa reformându-se prima oară în toamna lui 2005 şi apoi în 2008.

De la ultima reformare, trupa Bumbapa susţine concerte frecvente în cluburile din Capitală. Membrii trupei provin din Ocna Mureş şi, cu toate că sunt doar trei pe scenă, fac cât o întreagă orchestră electro-punk. Primul album Bumbapa va fi lansat anul viitor.

Tricky va ajunge la Bucureşti cu o zi înainte de concert, el venind de la Praga cu un autocar de turneu de tip "nightliner".

El va petrece la Bucureşti ceva mai mult de 24 de ore.

Pentru ca timpul petrecut aici să fie pe placul său, organizatorii îi vor pune la dispoziţie, în zona de "backstage" de la Sala Palatului, o bucătărie proprie, special amenajată (Tricky preferă să îşi gătească singur), un antrenor personal de kick-boxing, precum şi o cameră separată pentru fumat.

După concertul Tricky, afterparty-ul oficial va avea loc în Clubul Control (str. Academiei, nr. 19).

Biletele pentru concertul Tricky din 26 noiembrie se găsesc la Sala Palatului, Librăriile Cărtureşti, magazinul Unirea, magazinul Muzica, Music Shop, precum şi în reţelele magazinelor Diverta, Carrefour Voiaj, Germanos, Flanco şi Flamingo Computers din toată ţara.

Biletele pot fi cumparate şi online, de pe site-urile www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.ticketpoint.ro, www.eventim.ro şi www.blt.ro.

Tricky - "Council Estate"

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici