Trupa cabaretului Moulin Rouge a stabilit şase recorduri mondiale – FOTO

Publicat: 18 11. 2010, 13:46
Actualizat: 06 11. 2012, 16:56

Aceste recorduri inedite au fost omologate, marţi, pe scena cabaretului Moulin Rouge, de un expert Guinness Book, cu ocazia Zilei mondiale a recordurilor, la care Franţa a participat în premieră.

Trupa de la Moulin Rouge a stabilit şi recordul pentru cel mai mare număr de şpagate realizate succesiv în timpul unui dans French Cancan (tip de spectacol muzical şi coregrafic inventat în secolul al XIX-lea): 32 de dansatoare au realizat 62 de şpagate în 30 de secunde.

Doi dansatori ai trupei de la Moulin Rouge, Adonis Kosmadakis şi Nicolas Pihiliangegedera, şi-au adjudecat recordul pentru cele mai multe rotaţii pe sol, efectuând în 30 de secunde 34 de şpagate în piruetă, o figură acrobatică foarte dificilă numită „serpillière”.

Artiştii acrobaţi care reprezintă una dintre atracţiile cabaretului parizian au stabilit şi ei câteva recorduri: jonglerul Mario Berousek a doborât recordul pentru cele mai multe popice (128) prinse în 30 de secunde şi recordul pentru cel mai mare număr de rotaţii triple (735) executate în timp ce a jonglat 60 de secunde cu 5 popice.

La biserica Sacré-Coeur din cartierul Montmartre din Paris, încurajat de numeroşi spectatori, duetul Stykan a stabilit recordul pentru cel mai mare număr de trepte (23) urcate într-un minut ţinând pe cap o persoană în echilibru.

Cel mai recent record francez a constat în cel mai mare mozaic din lume (700 de metri pătraţi) format din persoane care ţineau în mâini panouri colorate, realizat, miercuri seară, la Lozanne, de 1.500 de persoane.