Show-ul face parte dintr-un turneu mai amplu, intitulat „An evening with Dream Theater – Along for the Ride Tour 2014”. Conceptul spectacolului constă în introducerea fanilor în lumea Dream Theater, într-o incursiune muzicală care va include toate hiturile trupei.
Artiştii au pus la punct o producţie grandioasă pe care o vor prezenta fanilor din România. Sunetul inegalabil al muzicii Dream Theater va fi potenţat de efecte tehnice, show de lumini şi imagini video, care vor crea o atmosfera incredibilă.
De peste un sfert de secol, Dream Theater susţine turnee lungi în toată lumea, uimind de fiecare dată fanii cu show-uri din ce în ce mai mari şi complexe. Trupa este renumită pentru componenţa sa, din care fac parte instrumentişti iluştri, premiaţi de revistele de specialitate.
Anul trecut, Dream Theater a lansat cel de-al 12-lea album din carieră, cu Mike Mangini integrat de la început în procesul creator. Albumul a fost primit cu entuziasm de public şi de critici. În prima săptămâna de la lansare, albumul a ajuns pe locul al şaptelea în topul Bilboard 200, acesta fiind a doua cea mai bună poziţionare din istoria trupei. La sfârşitul anului 2013, single-ul „The Enemy Inside” a fost nominalizat la premiile Grammy, în categoria „Best Metal Performance”, aceasta fiind a doua selecţie la gală din istoria trupei. Piesa a intrat în topul Billboard Hard Rock Albums direct pe locul întâi.
Accesul publicului la evenimentul de pe 28 iulie va fi permis de la ora 18.30, iar show-ul va începe la ora 20.00. La categoria VIP sunt disponibile doar 300 de bilete cu loc, la preţul de 460 de lei, categoria Golden Circle dispune de 2.000 de bilete, la preţul de 220 de lei, iar în categoria Normal Circle vor fi puse în vânzare 8.000 de bilete, la preţul de 140 de lei. Biletele vor fi puse în vânzare marţi, în reţeaua Eventim – magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, dar şi online pe www.eventim.ro.