Trupa Ro-Mania, indignată de asocierea cu Ionuţ Voicu
Răzvan Ştefaniu, Ionuţ Andras şi Cătălin Voicu, actualii componenţi ai trupei Ro-Mania, ţin să precizeze că Ionuţ Voicu nu mai face parte din trupa Ro-Mania încă din anul 2006.
„Ionuţ a părăsit această formaţie în urmă cu mult timp şi ani de zile a apărut în presă şi la emisiuni de televiziune folosindu-se de notorietatea pe care trupa Ro-Mania a dobândit-o. Prin urmare, rugam mass-media să nu îl mai plaseze pe Ionuţ Voicu în trupa Ro-Mania”, a declarat Răzvan Ştefaniu.
În ultimele două zile, Ionuţ Voicu a declanşat un adevărat scandal în presă, fiind acuzat că a furat o parte din banii strânşi în urma unui concert caritabil, desfăşurat în primăvara acestui an, în scopul salvării unui băieţel. În tot timpul acestui scandal, Ionuţ Voicu a fost prezentat ca făcând parte din trupa Ro-Mania.
„Întâmplarea face că în componenţa actuală a trupei unul dintre membri să poarte numele de Ionuţ. Este vorba despre Ionuţ Andras, iar acest scandal îi prejudiciază grav imaginea colegului nostru. În plus, trupa Ro-Mania a adoptat o altă strategie de promovare în ultimul an şi nu este momentul să fim implicaţi, gratuit, într-un scandal”, a spus Răzvan Ştefaniu.
„Suntem aproape de finalizarea înregistrarilor pentru albumul «Încă o dată», care vine după campania de success «Cele mai frumoase», pe care am desfăşurat-o în ultimele luni alături de Monica Columbeanu. Nu ne dorim ca publicul să fie indus în eroare de faptele unui individ care nu mai are de-a face cu trupa Ro-Mania de foarte mult timp”, continuă Răzvan Ştefaniu.
Din cauza prejudiciului de imagine cauzat de folosirea frauduloasă a numelui trupei, cei trei membri Ro-Mania intenţionează să îl acţioneze pe acesta în judecată şi să îi ceară daune în valoare de peste 50.000 de euro.