Turneul lui Britney Spears ar putea fi afectat de criză

Tatăl lui Britney Spears, Jamie, administrator al averii fiicei sale, a cerut permisiunea din partea unui judecător să extindă numărul concertelor din cadrul turneului mondial al artistei, dar recesiunea economică ar putea să împiedice aceste planuri, informează people.com.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Turneul lui Britney Spears ar putea fi afectat de criză

Turneul lui Britney Spears ar putea fi afectat de criză

Ediţia online a revistei People informează că Britney Spears, în vârstă de 27 de ani, se află în prezent la jumătatea turneului de promovare a albumului "Circus" în Statele Unite, Canada şi Marea Britanie, având programate 49 de concerte. Artista spera să susţină, ulterior, alte reprezentaţii în Europa şi Australia şi un al doilea turneu nord-american.

"Nu a fost deocamdată stabilit dacă este posibilă extinderea turneului în Europa sau Australia", a declarat Reva Goetz, împuternicit al Curţii Superioare din Los Angeles, referindu-se la discuţiile la care au participat şi Jamie Spears, împreună cu avocaţii săi.

"Această decizie va fi luată în viitor, după ce fiecare parte implicată va studia un raport care va ţine cont de evoluţia economiei şi de valoarea dolarului", a adăugat Reva Goetz.

Jamie Spears deţine drepturile legale de administrare a averii fiicei sale, după ce aceasta a fost internată de două ori în clinici de psihiatrie, în 2008.

O sursă a declarat presei americane că Britney Spears "adoră să se afle din nou pe scenă"', că este în prezent sănătoasă şi că "face progrese de la o săptămână la alta", mărturisind, totodată, că artista a fost cea care a dorit încă de la început să organizeze acest turneu mondial.

Precedentul turneu al artistei a avut loc în 2004, iar de atunci, titlurile din presa internaţională au prezentat mai degrabă problemele din viaţa personală a lui Britney. Ea s-a căsătorit, a divorţat, a născut doi copii şi a fost internată în spital pentru evaluare psihiatrică după o serie de căderi nervoase.

Anul 2008 a însemnat, însă, revenirea lui Britney Spears, care a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală. Albumul "Circus", care include hitul "Womanizer", s-a vândut deja în peste 1,3 milioane de exemplare, de la lansarea lui, în decembrie 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici