Invitat la emisiunea „Lorraine”, de pe postul britanic ITV, Harvey Weinstein, fondatorul companiei de producţie Weinstein Company, a spus că Judi Dench i-a arătat tatuajul, apoi aceasta l-a prezentat şi în faţa lui Oprah Winfrey, care a jucat rolul unui „martor”, pentru a dovedi că tatuajul există, potrivit contactmusic.com.
„«Philomena» a avut succes şi Judi Dench are alt tatuaj, serios! Şi-a făcut un tatuaj cu câţiva ani în urmă, apoi m-a părăsit pentru Kevin Spacey, apoi l-a părăsit pentru Johnny Depp, pe urmă l-a părăsit pentru Daniel Craig, dar deoarece «Philomena» are un succes atât de mare, cred că încearcă să-mi spună că există o şansă. Aseară (16 februarie, în seara decernării premiilor BAFTA, n.r.), mi-a arătat un tatuaj cu numele meu, apoi i l-a arătat lui Oprah Winfrey – era pe posterior! E foarte îndrăzneaţă, nu glumesc. Oprah mi-a spus: «Sunt martor㻄, a afirmat Harvey Weinstein.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, producătorul american Harvey Weinstein şi-a exprimat încântarea pentru faptul că filmul „Philomena” a câştigat un premiu BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat şi consideră că premiile Academiei de film şi televiziune britanice constituie un bun indicator pentru şansele nominalizaţilor la Oscar – filmul „Philomena” primind patru nominalizări la prestigioasele distincţii, care se vor decerna pe 2 martie, la Los Angeles.
„Premiile BAFTA sunt extrem de importante în drumul către Oscar deoarece totul se încheie cu premiile Oscar (…). Dar premiile britanice au indicat deja drumul – care se îndreaptă spre premiile Oscar, iar anul acesta, va fi o cursă strânsă”, a spus Weinstein.
Judi Dench a fost nominalizată de opt ori la Globurile de Aur, câştigând acest trofeu de două ori – pentru rolurile din „Doamna Brown/ Her Majesty, Mrs. Brown” şi „The Last of the Blond Bombshells”, acelaşi rol care i-a adus şi prima dintre cele trei nominalizări la premiile Emmy. Judi Dench a câştigat, totodată, numeroase premii BAFTA, cel mai recent, pentru rolul scriitoarei Iris Murdoch din filmul „Iris”.
În 1970, actriţa a devenit membru al Ordinului Imperiului Britanic, iar în 2008 a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Academiei de Film Europene.
În vârstă de 79 de ani, actriţa britanică continuă să lucreze într-un ritm susţinut şi a avut o scurtă apariţie în „Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi”, lansat în 2011. Printre rolurile ei viitoare se numără cel dintr-o comedie inspirată din universul industriei farmaceutice, intitulată „Better Living Through Chemistry”. Actriţa a interpretat din nou celebrul personaj M din cel mai recent film din seria „James Bond”, regizat de Sam Mendes, „007: Coordonata Skyfall”, cu Daniel Craig în rol principal.