Celebrul Birou Oval de la Casa Albă a fost redecorat
Noi mobile au fost aduse, tablourile au fost reîmprospătate şi un tapet nou, în dungi bej şi aurii, a fost pus pe pereţii biroului, a precizat preşedinţia. Biroul de lucru gravat, numit „Resolute”, cadou din partea reginei Victoria pentru preşedintele SUA, oferit în 1880, a fost păstrat.
Piesa de rezistenţă a acestei redecorări a fost noua mochetă, în culorile galben, crem şi bleu, având imprimate cinci citate, patru ale unor predecesori ai lui Obama şi unul al luptătorului pentru drepturile omului Martin Luther King.
Astfel, pe mochetă sunt imprimate citatele „Singurul lucru de care trebuie să ne temem este teama însăşi” (Franklin Roosevelt), „Traiectoria moralei este lungă, însă ea este apropiată de justiţie” (Martin Luther King), „O guvernare a poporului de către popor, pentru popor” (Abraham Lincoln), „Nicio problemă a destinului uman nu este dincolo de fiinţele umane” (John Kennedy) şi „Bunăstarea fiecăruia dintre noi depinde de bunăstarea tuturor” (Theodore Roosevelt).
Totodată, bustul din bronz al lui Winston Churchill, care a decorat biroul în timpul mandatului lui George Bush, a fost înlocuit cu un bust al lui Martin Luther King.
Redecorarea Biroului Oval – simbol al puterii executive, loc în care preşedinţii americani semnează decrete, primesc vizita înalţilor demnitari şi, aşa cum a făcut Obama marţi seară în legătură cu retragerea trupelor combatante din Irak, pronunţă discursuri solemne în faţa naţiunii – este un obicei curent, notează preşedinţia.
În acelaşi mod, doi predecesori ai lui Obama, Bill Clinton (1993 – 2001) şi George W. Bush (2001 – 2009) au comandat redecorarea la scară mare a acestui birou situat în extremitatea sudică a aripii occidentale a Casei Albe, rezervată colaboratorilor apropiaţi ai preşedintelui.
Lucrările de modernizare s-au desfăşurat în timp ce cel de-al 44-lea preşedinte al SUA a fost plecat în vacanţă cu familia în Martha’s Vineyard (Massachusetts, nord-estul SUA), în perioada 19 – 29 august.