Ultima colecţie Dior semnată John Galliano, prezentată la Paris în timp ce creatorul se află la dezintoxicare - FOTO

O mini-colecţie marca John Galliano, prezentată duminică la Paris, s-a bucurat de aplauze entuziaste din partea publicului, într-o atmosferă aproape relaxată după crisparea provocată săptămâna trecută de acuzele de antisemitism aduse creatorului.

Urmărește
194 afișări
Imaginea articolului Ultima colecţie Dior semnată John Galliano, prezentată la Paris în timp ce creatorul se află la dezintoxicare - FOTO

Ultima colecţie Dior semnată John Galliano, prezentată la Paris în timp ce creatorul se află la dezintoxicare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

John Galliano a fost concediat pe 1 martie de conducerea casei Dior, al cărei director de creaţie era din 1997, în urma unui scandal în care creatorul a fost acuzat de declaraţii antisemite şi rasiste.

O mini-colecţie marca Galliano, care aparţine în proporţie de 90% casei Dior, a fost prezentată duminică, într-o atmosferă intimă, la un hotel parizian, cu 20 de modele, renunţându-se la defilarea prevăzută iniţial. Modelele aveau pe cap voalete, o beretă cu paiete sau o pălărie cu pene negre. În tweed sau blănuri, siluetele lor evocau eleganţa anilor '50, specifică recentelor colecţii ale lui Galliano.

Acesta a plecat din Paris de câteva zile, pentru a urma un tratament de dezintoxicare, potrivit unor informaţii apărute în presă.

Sidney Toledano, preşedintele-director general al casei Dior, i-a întâmpinat pe invitaţi pe scările hotelului. "Trebuie să se înainteze cu probele", a spus acesta referitor la situaţia lui Galliano, care va apărea în faţa unui tribunal francez, unde va fi judecat pentru comentarii rasiste.

Adulat timp de 20 de ani, John Galliano a ajuns, în câteva zile, să fie privit ca un paria. Trei plângeri pentru injurii rasiale au fost depuse împotriva sa, în urma a două incidente diferite, iar o înregistrare video în care designerul, aparent beat, îşi exprimă admiraţia pentru Hitler a fost dată publicităţii.

Casa de modă Dior şi-a prezentat, vineri, cea mai recentă colecţie vestimentară, ultima semnată de extravagantul John Galliano, încercând să se distanţeze de scandalul produs de declaraţiile antisemite ale designerului. "Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni a fost teribil pentru noi toţi", a declarat Sidney Toledano înainte de prezentarea colecţiei, parte a Săptămânii Modei de la Paris.

În mod obişnuit, prezentarea Dior ar fi fost unul dintre evenimentele cele mai strălucitoare de la Săptămâna Modei, dar absenţa designerului colecţiei, precum şi furia pe care afirmaţiile lui Galliano a stârnit-o în rândul publicului au făcut atmosfera destul de neplăcută şi tensionată.

Scandalul a început în seara zilei de 24 februarie, când John Galliano a fost arestat la Paris, după o altercaţie cu un cuplu, pe terasa unei cafenele din Marais, ce l-a acuzat de insulte cu caracter antisemit şi rasist. Potrivit cuplului, intervievat de postul de radio Europe 1, creatorul ar fi strigat: "Dirty jewish face, you should be dead" (un nenorocit de evreu, ar trebui să fii mort) şi "Fucking Asian bastard, I will kill you" (nenorocit de bastard asiatic, te voi omorî). John Galliano era în stare de ebrietate în momentul arestării.

Totodată, potrivit informaţiilor din cotidianul francez Le Parisien, o tânără a mers, pe 25 februarie, la comisariatul din arondismentul III Paris pentru a denunţa nişte comentarii cu caracter antisemit pe care le-ar fi făcut John Galliano în octombrie 2010. Acesta şi-ar fi bătut joc de aspectul ei fizic, înainte de a profera insulte antisemite la adresa ei.

Pe 28 februarie, tabloidul britanic The Sun a postat pe site-ul său oficial o înregistrare video realizată de un anonim într-o cafenea din Paris, în care John Galliano poate fi auzit spunând că îl "adoră pe Hitler". "Îl ador pe Hitler", spune John Galliano în limba engleză unor persoane aşezate într-o cafenea la o masă alăturată. "Oameni ca voi ar fi morţi (pe vremea lui Hitler, n.r.). Mamele voastre, taţii voştri ar fi toţi nişte nenorociţi de gazaţi", mai spune el în această înregistrare.

Galliano riscă o pedeapsă de şase luni de închisoare şi o amendă de 22.500 de euro.

Rupând tăcerea, acest "uriaş" al modei, aşa cum îl numeşte presa, şi-a prezentat scuzele în mod public pe 2 martie, dar a continuat "să nege complet acuzaţiile" ce i-au fost aduse.

Mai multe surse, inclusiv în cadrul casei Dior, susţin că designerul, intrat într-o "spirală a alcoolului", nu a mai venit la studiourile de creaţie de câteva luni. Pe lângă presiunea exercitată de fiecare nouă colecţie, creatorul de modă nu şi-a revenit complet după moartea lui Steven Robinson, prietenul şi principalul său colaborator timp de 20 de ani, decedat în 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici