- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (30.11.2015, 11:58)
- Departamentul Life
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ultimul film din seria "Jocurile foamei" se menţine pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top -VIDEO
Ultimul film din seria "Jocurile foamei", intitulat "Jocurile foamei: Revolta - Partea a II-a/ The Hunger Games: Mockingjay - Part 2", se menţine pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru a doua săptămână consecutiv, cu încasări de 51,6 milioane de dolari, informează boxofficemojo.com.
Urmărește
1191 afișări
Ultimul film din seria "Jocurile foamei" se menţine pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top -VIDEO
Acest lungmetraj, regizat de Francis Lawrence, este al patrulea film din foarte profitabila franciză "Jocurile foamei". În centrul districtelor răzvrătite se află în continuare Capitoliul, reşedinţa preşedintelui Snow. Devine evident că numai moartea acestuia va sfârşi tirania în Panem, aşa că un comando condus de Katniss are ca ţintă capturarea inamicului lor de moarte - o misiune plină de primejdii, care nu se va sfârşi fără victime, potrivit site-ului cinemagia.ro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
-
Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Preşedinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot şi pune ştampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăţi că exişti
Deşi nu a avut parte de încasări mici, apetitul publicului pentru aventurile personajului Katniss Everdeen, interpretat de Jennifer Lawrence, pare să fi ajuns la saturaţie. "Jocurile foamei: Revolta - Partea a II-a", produs cu un buget de 200 de milioane de dolari, a înregistrat, în urmă cu zece zile, cel mai slab debut - 101 milioane de dolari - dintre toate filmele din seria "Jocurile foamei", care a început în 2012, potrivit Entertainment Weekly. Primul film din serie a obţinut 152 milioane de dolari în weekendul de debut, al doilea film a stabilit recordul francizei cu 158 milioane de dolari, iar cel de-al treilea opus a generat în primul weekend de proiecţii încasări de 121,8 milioane de dolari.
Pe poziţia a doua în box office-ul nord-american s-a situat animaţia "Bunul dinozaur/ The good dinosaur", care a avut în weekendul premierei încasări de 39,19 milioane de dolari. După ce un eveniment traumatizant tulbură un Apatosaurus plin de viaţă pe nume Arlo, acesta porneşte într-o călătorie uimitoare, având un companion surprinzător de-a lungul drumului, un băieţel. O producţie marca Pixar, filmul are ca subiect era dinozaurilor privită dintr-o altă perspectivă, mai precis cea în care asteroidul despre care se presupune că a lovit Pământul ducând la dispariţia dinozaurilor a ocolit planeta, iar uriaşii cu sânge rece au continuat să trăiască, potrivit cinemagia.ro.
Drama "Creed", cu Sylvester Stallone, ocupă locul al treilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 30,12 milioane de dolari în weekendul premierei. Filmul spune povestea lui Adonis Creed (Michael B. Jordan), nepotul rivalului în ring al lui Rocky Balboa, Apollo. Acesta ajunge sub tutela bărânului Rocky, deşi acceptă cu greu să îl aibă pe acesta ca mentor, informează cinemagia.ro.
"Spectre", cel mai nou film din franciza "James Bond", a coborât două poziţii, până pe locul al patrulea, cu încasări de 12,8 milioane de dolari de vineri până duminică. Mai spectaculos ca niciodată, cel mai recent opus din seria dedicată agentului 007, "Spectre", regizat de Sam Mendes, este cel de-al 24-lea film din franciza britanică "James Bond" şi al patrulea care îl are ca protagonist pe actorul Daniel Craig, care a mai interpretat rolul agentului 007 în filmele "Casino Royale" (2006), "007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace" (2008) şi "007: Coordonata Skyfall/ Skyfall" (2012). Actorii Christoph Waltz, Léa Seydoux, Monica Bellucci, David Bautista, Ralph Fiennes şi Andrew Scott fac, de asemenea, parte din distribuţia filmului "Spectre", al doilea din serie pe care îl regizează Sam Mendes. Potrivit producătorilor, intriga noului film este dominată de "un mesaj codat din trecutul lui Bond, care îl trimite pe agentul 007 pe urmele unei organizaţii sinistre".
"The Peanuts Movie", o animaţie dedicată îndrăgitului personaj Snoopy, a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al cincilea, obţinând în weekendul trecut încasări de 9,7 milioane de dolari. Filmul, regizat de Steve Martino, cu vocile principale asigurate de Noah Schnapp şi Bill Melendez, prezintă noile aventuri ale personajui Snoopy, care a primit de curând şi o stea pe celebrul Walk of Fame din Hollywood.
"The Night Before", o comedie despre aventurile prin care trec trei buni prieteni, care merg la New York pentru tradiţionala petrecere de Revelion, s-a situat pe locul al şaselea, cu încasări de 8,2 milioane de dolari. Regizat de Jonathan Levine, pelicula îi are în distribuţie pe actorii Lizzy Caplan, Anthony Mackie, Joseph Gordon-Levitt şi Seth Rogen.
Thrillerul "Secretul/ The Secret in their Eyes" s-a situat pe locul al şaptelea, cu încasări de 4,5 milioane de dolari. Cu Julia Roberts, Nicole Kidman şi Chiwetel Ejiofor, pelicula reprezintă, de fapt, o reinterpretare a lungmetrajului argentinian "Secretul din ochii lor/ El Secreto de Sus Ojos", recompensat cu Oscarul pentru film străin în 2010. O echipă strâns sudată de investigatori FBI formată din Ray (Chiwetel Ejiofor) şi Jess (Julia Roberts), alături de procurorul districtual care îi supervizează, Claire (Nicole Kidman), este demoralizată atunci când descoperă că fiica adolescentă a lui Jess a fost ucisă în mod brutal şi fără vreun motiv aparent, informează cinemagia.ro.
Drama "Spotlight", regizată de Thomas McCarthy, care îi are în distribuţie pe actorii Mark Ruffalo, Michael Keaton, Rachel McAdams şi Christopher Gallagher, se menţine pe locul al optulea, cu încasări de 4,49 milioane de dolari. Filmul se concentrează asupra lungii perioade de timp în care au avut loc abuzurile sexuale ale preoţilor catolici pedofili, investigate în amănunt de o echipă de jurnalişti ale publicaţiei Boston Globes, ce a primit numele Spotlight Team. Investigaţia, ce a scandalizat o lume întreagă şi a produs schimbări majore în cadrul Bisericii catolice, a fost iniţiată de editorul-şef de atunci al publicaţiei, Marty Barton (Schreiber), ajutat de Walter "Robby" Robinson (Keaton) şi reporterii Michael Rezendes (Ruffalo), Sacha Pfeiffer (McAdams) şi Matt Carroll, precizează cinemagia.ro.
Filmul de dragoste "Brooklyn" s-a situat pe poziţia a noua în box office-ul nord-american, cu încasări de 3,83 de milioane de dolari. Cu Saoirse Ronan în rolul principal, filmul spune povestea unei fete irlandeze care îşi caută norocul în New York-ul anilor 1950. Printre altele, se căsătoreşte în secret cu un instalator (Domhnall Gleeson), pe care îl întâlneşte la dansul de vineri seara, informează cinemagia.ro.
"Marţianul/ The Martian", cel mai recent lungmetraj regizat de Ridley Scott, cu Matt Damon în rolul principal şi inspirat dintr-un roman SF scris de Andy Weir, încheie topul 10 al lungmetrajelor cu cele mai mari încasări în cinematografele din America de Nord, weekendul trecut, după ce a vândut bilete de 3,3 milioane de dolari. În timpul unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, astronautul Mark Watney (Matt Damon) este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă Watney supravieţuieşte urgiei şi descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-şi folosească la maximum ingeniozitatea, inteligenţa şi forţa interioară pentru a rămâne în viaţă şi a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ. La milioane de kilometri distanţă, NASA şi o echipă internaţională de oameni de ştiinţă caută fără încetare soluţia prin care să îl aducă pe "marţian" acasă, în vreme ce colegii săi de echipă pun şi ei la cale o misiune îndrăzneaţă, dacă nu imposibilă, de salvare. Pe măsură ce aceste poveşti, mostre incredibile de curaj, se desfăşoară, voci din lumea întreagă se unesc pentru a încuraja revenirea acasă, în siguranţă, a lui Watney.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe