Ultimul film "Twilight" s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american

Ultimul film din seria "Twilight" s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv de la lansare, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de societatea Exhibitor Relations.

Urmărește
256 afișări
Imaginea articolului Ultimul film "Twilight" s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american

Ultimul film "Twilight" s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american (Imagine: captura video)

Filmul "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea II", regizat de Bill Condon, prezintă noile aventuri prin care trece personajul principal feminin, Bella Swan, devenită vampir, şi a obţinut încasări de 43 de milioane de dolari de vineri până duminică.

Noul film din seria "James Bond", intitulat "007: Coordonata Skyfall", s-a menţinut la rândul său pe locul al doilea, cu încasări de 36 de milioane de dolari.

"Lincoln", cel mai recent film regizat de Steven Spielberg, în care rolul principal este interpretat excelent de britanicul Daniel Day-Lewis, s-a menţinut pe poziţia a treia, cu încasări de 25 de milioane de dolari.

Filmul "Cinci eroi de legendă/ Rise of the Guardians", noua animaţie lansată de studiourile DreamWorks, care prezintă câteva versiuni originale despre unele dintre miturile copilăriei, a debutat pe locul al patrulea, cu încasări de 24 de milioane de dolari.

Un nou film lansat la sfârşitul săptămânii trecute, "Viaţa lui Pi/ Life of Pi", prezintă în 3D povestea unui tânăr naufragiat indian, Pi, care încearcă să supravieţuiască pe o plută, în compania unui tigru bengalez.

Această peliculă, regizată de talentatul Ang Lee, a debutat pe locul al cincilea şi a obţinut încasări de 22 de milioane de dolari.

Filmul de animaţie "Ralph Strică-Tot/ Wreck-It Ralph", produs de studiourile Disney, ce prezintă un personaj dintr-un joc video, obişnuit să facă gafe, nu prea iubit, dar care decide să devină un super-erou, a pierdut două locuri şi a coborât pe poziţia a şasea, cu încasări de 16,8 milioane de dolari.

Filmul de acţiune "Red Dawn", un remake al peliculei cu acelaşi titlu din 1984, a debutat pe locul al şaptelea, cu încasări de 14,6 milioane de dolari. Filmul prezintă aventurile unui grup de adolescenţi americani care se organizează pentru a încerca să îşi salveze oraşul invadat de soldaţi nord-coreeni.

Drama "Zborul/ Flight", regizată de Robert Zemeckis, în care Denzel Washington joacă rolul unui pilot de avion, s-a coborât pe locul al optulea cu 8,6 milioane de dolari.

Filmul "Silver Linings Playbook", cu Bradley Cooper şi Robert De Niro în distribuţie, îşi face intrarea în Top 10, urcând pe poziţia a noua, în cea de-a doua săptămână de proiecţii pe ecranele nord-americane. Filmul, care prezintă povestea întâlnirii dintre un bărbat care a pierdut totul şi o tânără femeie cu un trecut agitat, a avut încasări de 4,6 milioane de dolari.

Thrillerul "Argo", regizat de Ben Affleck, în care starul american este şi protagonist şi care prezintă planurile CIA de a infiltra şase americani în Iran în timpul revoluţiei din 1979, încheie topul 10 al peliculelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane, după ce au vândut bilete de 3,9 milioane de dolari de vineri până duminică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici