Un actor din serialul american "Betty cea urâtă" şi-a ucis mama cu o sabie de samurai - VIDEO

Michael Brea, un actor cunoscut pentru rolurile sale din serialul american "Betty cea urâtă" şi din musicalul "Dansul dragostei 3D/ Step-Up 3D", şi-a ucis mama cu o sabie de samurai, potrivit unor informaţii apărute în presa americană, citată de people.com.

Urmărește
290 afișări
Imaginea articolului Un actor din serialul american "Betty cea urâtă" şi-a ucis mama cu o sabie de samurai - VIDEO

Un actor din serialul american "Betty cea urâtă" şi-a ucis mama cu o sabie de samurai

Yannick Brea, o femeie de culoare în vârstă de 55 de ani, a fost asasinată în apartamentul ei din Brooklyn, New York, marţi dimineaţă. Potrivit poliţiei din New York, cadavrul prezenta numeroase tăieturi şi plăgi prin înjunghiere.

Un bărbat a fost arestat şi transportat la Kings County Hospital, însă poliţia newyorkeză a refuzat să dezvăluie numele presupusului suspect. Potrivit postului de televiziune WPIX-11 din New York, suspectul este Michael Brea, în vârstă de 31 de ani, fiul victimei, iar acesta a folosit o sabie de samurai pentru a comite crima.

Poliţia americană a confirmat pentru EW.com faptul că arma crimei a fost o sabie.

Ancheta este în derulare, iar până la ora difuzării acestor informaţii, reprezentanţii postului ABC, care difuzează serialul "Betty cea urâtă", nu au dorit să comenteze incidentul.

Serialul "Betty cea urâtă" spune povestea unei tinere urâte care visează la o dragoste frumoasă cu şeful ei. Serialul american este inspirat din telenovela columbiană "Yo Soy Betty La Fea". Telenovela-fenomen a fost difuzată în peste 92 de ţări şi a avut mare succes din China până în Israel, din India până în Africa de Sud. În unele ţări, preşedinţi şi primari s-au folosit de pauzele publicitare pentru ca mesajele lor să ajungă la populaţie.

Mai mult, datorită isteriei create de "Yo Soy Betty La Fea" în toată lumea, au apărut alte versiuni ale acestei telenovele în ţări precum Germania, Olanda, Mexic şi Rusia. Iar versiunea americană, "Ugly Betty", produsă de Salma Hayek, a câştigat în 2007 două Globuri de Aur, impunându-se la categoriile "cea mai bună actriţă într-o telenovelă" şi "cea mai bună telenovelă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici