Un artist croat face o copie a statuii lui David, a lui Michelangelo, din 430.000 de chibrituri

Publicat: 18 01. 2024, 16:18
Actualizat: 18 01. 2024, 16:20

Tomislav Horvat , în vârstă de 34 de ani, estimează că e cam la un an şi jumătate distanţă de finalizarea versiunii sale din chibrituri a uriaşei sculpturi a lui Michelangelo, David.

„Mai am nevoie de încă 30.000 de beţe de chibrituri pentru a o termina. Adică aproximativ 430.000 în total”, a spus el. „Lucrez la ea de şase ani”.

Horvat a început să facă modele mult mai mici, dar în 2013 a acceptat o provocare specială – o creaţie din chibrituri în mărime naturală a actorului Al Pacino în filmul ”Naşul”, din 1972, al lui Francis Ford Coppola.

„Pianistul” este a doua sa lucrare de anvergură, iar cea de-a treia este „Omul disperat”.