Un asteroid care se îndreaptă spre Pământ va ajunge pe orbita planetei noastre luna aceasta. Ce impact va avea

  • Asteroidul 2021 NY1 va ajunge pe orbita Pământului în câteva săptămâni.
  • NASA urmăreşte 17 obiecte apropiate de Pământ.
  • De asemenea, un studiu NASA a crescut posibilitatea ca asteroidul Bennu, unul dintre cei mai periculoşi, să ajungă pe Pământ până în 2300.
Urmărește
66680 afișări
Imaginea articolului Un asteroid care se îndreaptă spre Pământ va ajunge pe orbita planetei noastre luna aceasta. Ce impact va avea

Un asteroid se îndreaptă către Pământ. Luna aceasta va ajunge pe orbita planetei noastre

Un asteroid de trei ori mai mare decât Statuia Libertăţii va intra pe orbita Pământului luna aceasta. Stânca spaţială, numită 2021 NY1, se numără printre cele 17 obiecte din jurul Pământului, care sunt urmărite de NASA, şi urmează să se apropie în decurs de 60 de zile, potrivit Dailystars.

Asteroidul are un diametru de 130-300m, în timp ce Statuia Libertăţii are doar 93m.
 
2021 NY1 călătoreşte cu o viteză de aproximativ 32.000 km/h, dar se aşteaptă să treacă Pământul la o distanţă sigură de 1.497.473 km. Se aşteaptă ca asteroidul să intre pe orbita Pământului pe 22 septembrie.
 
La începutul lunii august, NASA a spus că un nou studiu a crescut probabilitatea ca asteroidul Bennu să se strecoare pe Pământ de acum până în anul 2300. Roca spaţială de tip C, care este listată ca „obiect potenţial periculos” pentru viaţa umană, a fost descoperită în 1999. Bennu este unul dintre cei mai periculoşi asteroizi cunoscuţi din sistemul solar.
 
Deşi şansele de impact au crescut, oamenii de ştiinţă au spus că probabilitatea este încă mică, de aproximativ 0,037%.
 
Studiul a folosit date de la nava OSIRIS-REx pentru a calcula mai bine mişcările lui Bennu, potrivit unui comunicat al NASA. Cercetătorii au reuşit să excludă unele scenarii de impact, dar au crescut probabilitatea generală de impact pe 24 septembrie 2182.
 
OSIRIS-REx a petrecut aproximativ doi ani orbitând în jurul lui Bennu, colectând informaţii despre dimensiunea, forma, rotirea şi traiectoria orbitală. Pe 10 mai 2021, nava spaţială şi-a început călătoria înapoi spre Pământ şi se aşteaptă să livreze probe de rocă şi praf pe 24 septembrie 2023.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici