- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (03.01.2010, 13:34)
Un avion din 1911, blocat în gheţurile din Antarctica
Exploratorii polari australieni au descoperit carcasa unui avion blocată în gheţurile antarctice din 1911, aparatul fiind unul dintre cele care a efectuat primele zboruri din lume.
Urmărește
29 afișări
Un avion din 1911, blocat în gheţurile din Antarctica (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Avionul cu un singur loc, fabricat de compania britanică Vickers la opt ani după primul zbor al fraţilor Wright, a fost adus în Antarctica de exploratorul australian Douglas Mawson, în 1911, au informat exploratorii.
Mawson a nutrit iniţial speranţa că va face un prim zbor de survolare a calotei polare a Antarcticii. Speranţele sale s-au încheiat însă în momentul în care pilotul venit de la Londra şi trimis de Vickers s-a prăbuşit în timpul unui zbor de încercare.
Aripile au fost atât de afectate de accident încât au trebuit separate de fuselaj. Douglas Mawson a insistat apoi să le folosească în Antarctica pentru a transporta bagajele, a spus David Jensen, unul dintre cei care au făcut descoperirea.
Motorul avionului a fost victima unei avarii din cauza temperaturii polare, iar Mawson a lăsat avionul la Cap Denison în 1914. El a abandonat definitiv aparatul în Antarctica în 1931, după ce reprezentanţii Vickers au vizitat carcasa, în 1929.
Echipat cu aparate de rezonanţă magnetică, trei echipe specializate ale Fundaţiei Huts înfiinţată de Mawson au căutat succesiv avionul, văzut ultima oară în 1975, la Cap Denison.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe