Un avocat a fost arestat după ce a refuzat să plătească un dans în poală

Publicat: 10 03. 2020, 09:44
Actualizat: 29 03. 2020, 19:44

Dylan T. Vinzant, în vârstă de 38 de ani, a fugit de oamenii şerifului sărind garduri, apoi trecând prin tufişuri de mure şi un tunel de tren, transmite The Oregonian.

Oamenii legii au fost chemaţi după ce bărbatul a refuzat să plătească pentru un dans în poală la clubul de striptease Sunset Strip Gentleman’s Club din oraşul Portland.

Vinzant fusese de acord să plătească 200 de dolari pentru un show privat de 15 minute. După dans, bărbatul a fugit, reuşind să scape de oamenii de pază ai localului.

Bărbatul este acuzat de încălcare a proprietăţii şi furt. Vinzant va apărea în faţa unui judecător, de această dată în calitate de inculpat, pe 11 martie.