Un băieţel a supravieţuit după ce a fost strivit de un piton de lungimea unei maşini

Publicat: 25 11. 2022, 14:22
Actualizat: 25 11. 2022, 14:24

Beau Blake se juca pe marginea piscinei din casa familiei din Byron Bay, New South Wales, când a apărut şarpele. Pitonul l-a muşcat pe copil, l-a târât în piscină şi s-a încolăcit în jurul gleznelor sale.

„Beau se plimba pe marginea piscinei şi cred că pitonul stătea acolo aşteptând să apară o victimă. Beau a fost aceea. Am văzut o umbră mare şi neagră ieşind din tufiş şi, înainte de a atinge fundul apei, era complet înfăşurat în jurul piciorului său”, a declatat tatăl băiatului, conform Sky News.

În ajutor a sărit bunicul băiatului, Allan, în vârstă de 76 de ani, care s-a aruncat în piscină şi l-a scos pe Beau, care încă avea şarpele încolăcit de picior.

Tatăl băiatului, Ben, l-a eliberat apoi din strânsoarea reptilei.

În ciuda calvarului, Beau este bine dispus şi a scăpat doar cu răni minore.

Deşi pitonii nu sunt veninoşi, copilul de 5 ani a fost tratat pentru a preveni infectarea muşcăturii.

Ben a subliniat că pitonii sunt o realitate în Byron Bay: „Este Australia”.