Un calendar erotic a fost lansat în Rusia pentru a celebra aniversarea lui Vladimir Putin – FOTO

Publicat: 07 10. 2010, 12:53
Actualizat: 06 11. 2012, 18:43

Având imprimat pe prima pagină textul „Vladimir Vladimirovici, vă iubim. La mulţi ani, domnule Putin!”, calendarul este compus din 12 fotografii provocatoare în care apar studente ale facultăţii de jurnalism de la Universitatea din Moscova, însoţite de sloganuri „fierbinţi”.

Astfel, modelul lunii martie, Lena Gornostaieva, care pozează în dantelă neagră, îl felicită pe premierul rus şi îi transmite următorul mesaj: „Aţi reuşit să stăpâniţi incendiile de pădure, dar eu încă ard şi acum!”.

O purtătoare de cuvânt a facultăţii de jurnalism din Moscova nu a apreciat însă această iniţiativă. „Este o operă erotică de prost gust”, consideră Larissa Bakoulina. „Nu suntem deloc încântaţi de faptul că ele s-au folosit de numele facultăţii de jurnalism. E o lipsă de delicateţe”, a mai spus Larissa Bakoulina.

Acest calendar erotic a fost conceput de Maxim Perline, un tânăr producător în vârstă de 22 de ani care lucrează pentru un post TV online – Russia.ru – şi de editorul Vladimir Tabak.

Toate fetele au pozat gratuit, a declarat Maxim Perline. „Ideea nu era să prezentăm manechine dispuse să pozeze pentru 100 de dolari, ci fete care au propriile opinii despre politică”, a adăugat el.

Aproximativ 50.000 de exemplare ale acestui calendar au fost puse în vânzare, marţi, în câteva hipermarketuri din Rusia, iar preţul unui exemplar este de 260 de ruble (6,5 euro).