Un cuplu a primit anul trecut o amendă de 10.000 de dolari după ce şi-a pictat casa în stil Van Gogh pentru a-şi ajuta fiul autist. Ce a decis acum consiliul local

Un cuplu din Florida a adoptat o idee inedită pentru a-l ajuta pe fiul lor autist să nu se piardă în drumul spre casă.

Urmărește
2397 afișări
Imaginea articolului Un cuplu a primit anul trecut o amendă de 10.000 de dolari după ce şi-a pictat casa în stil Van Gogh pentru a-şi ajuta fiul autist. Ce a decis acum consiliul local

Un cuplu a primit o amendă de 10.000 de dolari după ce şi-a pictat casa în stil Van Gogh pentru a-şi ajuta fiul autist. Ce a decis acum consiliul local

Nancy Nemhauser şi Lubomir Jastrzebski, din Mount Dora, l-au angajat în 2017 pe artistul Richard Barrenechea pentru a picta tot exteriorul casei lor la fel ca o pictură celebră a lui Van Gogh, „Noapte înstelată”, conform BBC.

Totuşi, ideea le-a creat probleme celor doi părinţi. Primăria din Mount Dora le-a spus, anul trecut, că pictura încalcă codul de semnalizare al oraşului şi că le poate distrage atenţia conducătorilor auto. Pentru acest lucru, au fost amendaţi cu 10.000 de dolari şi puşi să o şteargă.

Ulterior, Nancy Nemhauser a dat în judecată primăria pentru încălcarea dreptului familiei sale la liberă exprimare şi a argumentat că pictura are ca obiectiv să îl ajute pe fiu său, care este autist, să se întoarcă acasă. Potrivit BBC, băiatul în vârstă de 25 de ani este fascinat de Vincent Van Gogh.

Recent, consiliul local din Mount Dora, Florida, a decis, în unanimitate, anularea amenzii şi a permis ca pictura să nu fie ştearsă. Primarul oraşului, Nick Girone, le-a cerut scuze public cuplului şi fiului lor şi a menţionat că oraşul său susţine artiştii.

Artistul care a realizat pictura a sărbătorit vestea pe contul său de Twitter. Casa a de venit o mică atracţie turistică a localităţii, care se găseşte la 40 de kilometri de nord-vestul oraşului Orlando.

Articol scris de Denisa Crăciun

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici