Un documentar inedit ce prezintă trupa punk Sex Pistols împărţind cadouri de Crăciun, difuzat de BBC

Un documentar inedit ce prezintă felul în care membrii trupei punk Sex Pistols au petrecut Crăciunul din 1977 - Sid Vicious dansând pe colinde de Crăciun şi Johnny Rotten împărţind cadouri unor copii - va fi difuzat joi seară de postul BBC.

Urmărește
251 afișări
Imaginea articolului Un documentar inedit ce prezintă trupa punk Sex Pistols împărţind cadouri de Crăciun, difuzat de BBC

Un documentar inedit ce prezintă trupa punk Sex Pistols împărţind cadouri de Crăciun, difuzat de BBC

Această trupă punk, care a terorizat Marea Britanie cuviincioasă din anii '70, a fost filmat de Julien Temple cu ocazia unui concert de binefacere în favoarea copiilor pompierilor britanici aflaţi în grevă în 1977.

"Pentru cei mai mulţi oameni, ei (membrii grupului Sex Pistols, n.r.) erau nişte monştri care apăreau pe prima pagină a ziarelor", a declarat Julien Temple, marţi, pentru The Guardian. "Dar, să îi vezi jucându-se cu copii de şapte sau opt ani e pur şi simplu frumos. Ei formau un grup radical, dar aveau mai mult suflet decât credeau oamenii".

Acel concert, susţinut într-un bar din Huddersfield, un oraş din nordul Angliei, este cu atât mai remarcabil cu cât acel show a fost ultimul susţinut de Sex Pistols în Marea Britanie, unde trupa era interzisă în majoritatea sălilor de concerte.

La mai puţin de doi ani după aceea, Sid Vicious, basistul trupei, a murit din cauza unei supradoze de heroină, la patru luni după ce fusese acuzat de asasinarea iubitei sale, Nancy Spungen, descoperită înjunghiată într-o cameră de hotel din New York.

Documentarul, care va fi difuzat pentru prima dată în integralitate joi, se intitulează "Never Mind the Baubles: Xmas '77 With the Sex Pistols". Titlul său reprezintă o referire la albumul devenit cult "Never Mind the Bollocks", lansat în octombrie 1977, iar "baubles" înseamnă globuri de Crăciun.

Câteva pasaje din documentar au putut fi văzute într-un alt film regizat de Julien Temple în anul 2000.

Cu un stil de viaţă tumultuos şi anarhic şi o atitudine controversată, grupul Sex Pistols a pus bazele unui nou mod de a face muzică şi a revoluţionat cultura britanică în anii '70.

Trupa a fost formată la Londra, în 1975, de solistul Johnny Rotten, chitaristul Steve Jones, toboşarul Paul Cook şi basistul Glen Matlock, ulterior înlocuit de Sid Vicious. Membrii trupei s-au despărţit în 1978, după un turneu american dezastruos şi după moartea basistului Sid Vicious, în urma unei supradoze de droguri.

Membrii supravieţuitori ai trupei Sex Pistols, ale căror piese "Anarchy in UK" (1976) şi "God Save the Queen" (1977) constituie veritabile imnuri ale curentului punk, s-au reunit de mai multe ori pentru o serie de concerte unice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici