"Ne pare rău din adâncul inimii că nu putem cânta în seara aceasta", au declarat, pe scenă, componenţii formaţiei Klaxons.
Din cauza unei defecţiuni la camionul cu echipamente tehnice al trupei, Klaxons nu pot cânta pe scena B’estfest. Membrii trupei, ajunşi încă de joi seară la Bucureşti, şi-au exprimat regretul faţă de schimbarea de program şi pentru faptul că nu pot cânta live pentru fanii din România. Cu toate acestea, ei au promis că nu vor dezamăgi în totalitate publicul, pregătind un DJ Set pentru vineri seară, începând cu ora 23.00, precum şi o sesiune extinsă de autografe în zona special amenajată în cadrul B’estfest.
În locul celor de la Klaxons va concerta trupa US3, formaţie de jazz/hip-hop fusion collective care a devenit cunoscută cu hit-ul "Cantaloop (Flip Fantasia)", lansat în 1994.
US3 a fost înfiinţată la Londra în 1991, când promotorul şi compozitorul de jazz Geoff Wilkinson s-a întâlnit cu Mel Simpson, care scria muzică pentru show-uri de televiziune şi spoturi publicitare şi care colaborase anterior cu John Mayall. Cei doi au produs un single independent, ”Where Will We Be in the 21st Century?”, care s-a vândut în mai puţin de 250 de copii.
În 1992, melodia lor "The Band That Played the Boogie" a atras atenţia Capitol Records. În urma colaborării cu Capital Records a rezultat hit-ul ”Cantaloop” şi albumul ”Hand on the Torch”.
Formaţia US3 a efectuat turnee în Japonia şi Europa şi a performat la ediţia 1993 a Montreux Jazz Festival. Deşi albumul "Hand on the Torch" a fost ignorat de majoritatea publicaţiilor de jazz, el a fost ales ”Album of the Year” de titlul nipon Swing Journal, formaţia fiind apoi desemnată "Jazz Musicians of the Year" de către publicaţia britanică The Independent.