Mr. Bean a fost externat. Actorul britanic a părăsit spitalul într-un scaun cu rotile

Publicat: 06 08. 2011, 12:43
Actualizat: 07 11. 2012, 00:27

Rowan Atkinson a părăsit Peterborough City Hospital într-un scaun cu rotile, potrivit postului Sky News.

Joi seară, starul britanic a pierdut controlul asupra automobilului său de lux – un model McLaren echipat cu un motor utilizat în cursele de Formula 1 -, în comitatul Cambridgeshire, şi s-a izbit de un copac, iar apoi de un felinar.

Ambulanţa a sosit în scurt timp la locul accidentului, iar Atkinson a fost transportat la spital. Actorul a suferit o accidentare la nivelul umărului, potrivit tabloidului The Sun.

„Am fost solicitaţi pentru a merge la locul unde s-a produs un accident de automobil, la ora 19.30. Un pacient a fost transportat la Peterborough General Hospital, acuzând o accidentare la umăr. A fost o accidentare minoră. Şoferul era deja ieşit din automobil când am ajuns noi”, a declarat, joi seară, purtătorul de cuvânt al East of England Ambulance Service.

Rowan Atkinson, născut pe 6 ianuarie 1955, este un renumit actor de comedie britanic, devenit celebru graţie personajului Mr. Bean, pe care l-a interpretat într-un serial TV omonim. Serialul a cuprins 14 episoade, difuzate la televiziunea britanică între anii 1990 şi 1995, şi a fost preluat de televiziunile din peste 200 de ţări. Rowan Atkinson este pasionat de automobilism, a scris numeroase articole pentru revista britanică Car şi deţine câteva maşini de curse.