Un film despre un turneu al cântăreţului Justin Timberlake, regizat de un cineast premiat cu Oscar

Un lungmetraj despre cel mai recent turneu susţinut de Justin Timberlake, "20/20 Experience World Tour", va fi regizat de cineastul american Jonathan Demme, premiat cu Oscar pentru regia filmului "Tăcerea mieilor" şi regizor al altui film celebru, "Philadelphia", informează variety.com.

Urmărește
116 afișări
Imaginea articolului Un film despre un turneu al cântăreţului Justin Timberlake, regizat de un cineast premiat cu Oscar

Justin Timberlake (Foto: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit Entertainment Weekly, pentru acest proiect cinematografic, Jonathan Demme a filmat ultimul concert pe care Justin Timberlake l-a susţinut pe 2 ianuarie, la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, în cadrul acestui turneu mondial ce a inclus 134 de show-uri.

"E un proiect emoţionant, foare interesant. E un film muzical din era spaţială!", a declarat regizorul american.

"Există multe momente, uluitoare, de dans în acest film. Timberlake are în spate o trupă extraordinară, Tennessee Kids, cu instrumente de suflat, doi chitarişti principali, doi toboşari, opt dansatori, patru cântăreţi extraordinari de backing vocals. Iar noi am captat toate aceste lucruri pe peliculă, la ultimul său concert din acel turneu", a adăugat Jonathan Demme.

Justin Timberlake, despre care Jonathan Demme spune că este un fel de "Fred Astaire funky", are deja experienţă în industria cinematografică şi s-a remarcat în ultimii ani într-o serie de filme apreciate de public şi de criticii de cinema, precum "Reţeaua de socializare/ The Social Network", "Inside Llewyn Davis", "Prietenie cu folos/ Friends With Benefits" şi "Joc riscant/ Runner Runner".

Albumul său dublu "20/ 20 Experience" a fost lansat în două părţi în 2013. Cineastul David Fincher a regizat videoclipul pentru cea mai cunoscută piesă de pe acest material discografic, "Suit & Tie".

La rândul său, Jonathan Demme nu este nici el străin de universul industriei muzicale. Cineastul american a regizat de curând un film inspirat din muzica rock, "Ricki and the Flash", în care rolul principal feminin este jucat de celebra Meryl Streep. De asemenea, Jonathan Demme a produs şi regizat trei documentare despre concerte susţinute de Neil Young, un film despre Kenny Chesney şi un videoclip pentru Bruce Springsteen.

Cineastul american a primit premiul Oscar pentru regia filmului "Tăcerea mieilor", iar printre celelalte filme celebre pe care le-a regizat de-a lungul anilor se află alte câteva lungmetraje celebre, precum "Philadelphia", "Candidatul altora/ The Manchurian Candidate" şi "Rachel se mărită/ Rachel Getting Married".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici