Un fragment din piesa "The Traveler", cântată de fiica lui Eddie Vedder, disponibil online

Un fragment din piesa "The Traveler" pe care liderul formaţiei Pearl Jam, Eddie Vedder, a scris-o pentru fiica sa de şase ani, Harper Moon Margaret, şi care face parte din coloana sonoră a filmului "Aloha" (2015), de Cameron Crowe, este disponibil online, informează consequenceofsound.net.

Urmărește
93 afișări
Imaginea articolului Un fragment din piesa "The Traveler", cântată de fiica lui Eddie Vedder, disponibil online

Eddie Vedder (Foto: Arhiva Mediafax Foto)

Balada cântată de Harper Moon Margaret este unul dintre cele 19 cântece incluse pe coloana sonoră oficială a peliculei lui Crowe, în care joacă, printre alţii, Bradley Cooper, Emma Stone şi Bill Murray, alături de piese interpretate de Fleetwood Mac, Beck, Kurt Vile şi David Crosby.

Fragmentul este disponibil pe canalul soundcloud al trupei Pearl Jam, fiind promovat prin contul de Twitter al acesteia.

Producţia cinematografică, lansată în luna mai a acestui an, se mai bucură şi de piese ale unor artişti ca The Who, The Rolling Stones, Mogwai, Bob Dylan, David Bowie, The Gap Band, Tears For Fears şi Daryl Hall & John Oates.

Cameron Crowe nu se află la prima colaborare cu muzicianul american. El a regizat şi documentarul "PJ20" (2001) şi l-a distribuit pe Eddie Vedder în filmul său "Singles" din 1992.

Eddie Vedder este solistul trupei rock Pearl Jam, care a vândut peste 30 de milioane de albume în Statele Unite ale Americii şi peste 60 de milioane de albume în lumea întreagă, fiind considerată una dintre formaţiile deceniului trecut cu cea mai mare influenţă asupra publicului şi a industriei muzicale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici