- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (12.02.2025, 07:22)
Un hotel din Belfast lansează un cocktail de 1.000 de lire sterline care „schimbă viaţa”
Hotelul Merchant din Belfast a lansat cel mai exclusivist cocktail din istoria sa, o băutură care costă 1.000 de lire sterline (aproximativ 1.170 de euro) şi promite să fie „o experienţă care schimbă viaţa".
![Imaginea articolului Un hotel din Belfast lansează un cocktail de 1.000 de lire sterline care „schimbă viaţa”](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/22690815/1/whisky-shutterstock.jpg?width=560)
La baza acestui cocktail stă un whisky irlandez extrem de rar, Midleton Forêt de Tronçais, care costă 4.000 de lire sterline sticla, scrie The Guardian.
Whisky-ul, maturat între 13 şi 37 de ani în butoaie rare de stejar francez Tronçais, oferă arome de miere, migdale prăjite şi condimente fine. Pentru a-i păstra gustul delicat, băutura este completată cu vermut roşu Antica Formula şi Dubonnet, un vin fortificat.
„Ceea ce îl face special este faptul că există doar 1.000 de sticle din acest whisky în lume şi foarte puţine au fost puse în vânzare", explică Aaron Dugan, managerul general al barului Merchant.
Hotelul nu este străin de recordurile în materie de cocktailuri scumpe. Anterior, un mai tai de 750 de lire sterline i-a adus titlul de cel mai scump cocktail din lume în Cartea Recordurilor Guinness, până când a fost depăşit de o băutură din Melbourne, Australia, care costă 8.583 de lire sterline.
Noul meniu al barului include şi alte băuturi exclusive, realizate cu whisky-uri rare de la Midleton şi Michter's şi un whisky Macallan, cu preţuri între 785 şi 1.000 de lire sterline.
Pentru clienţii cu bugete mai modeste, barul a creat şi o colecţie de 21 de cocktailuri inspirate din reţete clasice, organizate după profilul aromatic pentru a ajuta clienţii să găsească băutura potrivită gusturilor lor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/captura-de-ecran-din-2025-02-12-la-003426-1739313327.png?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/horoscop-chinezesc-01-1739342967.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](https://mediaflux.ro/wp-content/uploads/2025/02/daniel-baciu-recalcularea-pensiilor-1024x576.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=22690815&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe