Un indian s-a însurat cu o căţea pentru a scăpa de un blestem
This browser does not support the video element.
Selvakumar, în vârstă de 34 de ani, din statul indian Tamil Nadu, este convins că este urmărit de ghinion după ce a ucis doi câini pe plantaţia sa de orez şi le-a agăţat trupurile de un copac. La câteva zile după incident, bărbatul a întâmpinat dificultăţi de vorbire, nu mai auzea bine şi nu mai putea merge.
Medicii nu au găsit nicio explicaţie ştiinţifică, însă un astrolog l-a asigurat pe ţăran că spritele câinilor pe care i-a omorât îl bântuie şi că aceştia l-au blestemat. Blestemul va înceta doar dacă bărbatul se va căsători cu o căţea, a adăugat astrologul.
După ce a căutat mult timp "soţia ideală", Selvakumar a ales în final o căţea corcitură de patru ani, pe nume Selvi, care i-a fost prezentată de un prieten. Căsătoria a avut loc duminică într-un sat din Tamil Nadu.
Selvi a fost îmbrăcată într-un sari şi împodobită cu flori. Femeile din sat au dus căţeaua la templu, unde un preot hindus a efectuat căsătoria religioasă.
Selvi a încercat să fugă, însă a fost readusă în braţele "soţului" ei, potrivit presei locale.
"Câinele are scopul de a îndepărta blestemul. Apoi Selvakumar are de gând să îşi găsească o soţie adevărată", a explicat un prieten al bărbatului.