Prima pagină » Life-Inedit » Un mare muzician de jazz american, Lawrence Leathers, descoperit mort. Două persoane au fost arestate

Un mare muzician de jazz american, Lawrence Leathers, descoperit mort. Două persoane au fost arestate

Muzicianul de jazz american Lawrence Leathers, care a colaborat la realizarea a două albume premiate cu Grammy, a fost descoperit mort, în blocul din Bronx, New York, în care locuia, iar două persoane au fost arestate, fiind acuzate de agresarea acestuia, potrivit Associated Press.
Un mare muzician de jazz american, Lawrence Leathers, descoperit mort. Două persoane au fost arestate
Ana Obretin
04 iun. 2019, 11:51, Life-Inedit

Toboşarul, care avea 37 de ani, a fost descoperit decedat pe scara de incendiu a blocului în care locuia împreună cu partenera de viaţă, Lisa Harris, în vârstă de 41 de ani, potrivit reprezentanţilor poliţiei.

Aceştia au mai spus că Leathers a avut o dispută cu Harris şi cu un bărbat, Sterling Aguilar, în vârstă de 28 de ani. Harris l-a lovit cu pumnul pe muzician, iar Aguilar l-a sugrumat.

Atât Harris, cât şi Aguilar au fost arestaţi, luni, sub acuzaţia de agresiune.

Leathers, originar din Lansing, Michigan, şi absolvent al prestigioasei Şcoli Julliard din New York, a colaborat la înregistrarea a două albume premiate cu Grammy, compuse de Cecile McLorin Salvant, „For One to Love” (2015) şi „Dreams and Daggers” (2017).