- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (24.11.2009, 15:50)
Un nou album semnat Laura Stoica va fi lansat joi
Un nou album semnat Laura Stoica va fi lansat postum, joi, materialul discografic urmând să cuprindă zece piese noi la care regretata artistă a lucrat, dar pe care nu a reuşit să le scoată pe piaţă, informează casa de discuri Roton.
Urmărește
154 afișări
Un nou album semnat Laura Stoica va fi lansat joi (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)
Lansarea va avea loc joi, în prezenţa membrilor formaţiei care a participat la înregistrări, precum şi a managerului artistei.
Cântăreaţa Laura Stoica şi logodnicul ei, Cristian Mărgescu, şi-au pierdut viaţa, în martie 2006, într-un accident de circulaţie. Şoferul unei Dacii papuc a intrat pe contrasens şi a lovit în plin autoturismul condus de Cristian Mărgescu, în vârstă de 36 de ani, în care se afla şi Laura Stoica. Cei trei ocupanţi ai celor două maşini au murit pe loc.
La începutul lunii martie a acelui an, cântăreaţa anunţase că este însărcinată cu primul ei copil. Intenţiona să lanseze în acel an un nou album.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Artista s-a născut pe 10 octombrie 1967. Laura Stoica s-a lansat la începutul anilor '90, la festivalul de la Mamaia. În 1991 a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia "Un actor grăbit" a fost considerată melodia anului. Între anii 1987 şi 1991, ea a participat la majoritatea concursurilor muzicale organizate în România pentru tinerele talente.
Primul ei album, intitulat "Un actor grăbit", a fost lansat în 1992. Au urmat albumele "Focul" - 1994, "Nici o stea" - 1997, "Oameni de zăpadă" - 1997. Melodiile ei au fost incluse şi pe diverse compilaţii. În 2000 a absolvit Facultatea de Teatru, Secţia Arte, din cadul Universităţii Ecologice din Bucureşti, în clasa Adrianei Popovici.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Laura Stoica - Un actor grăbit
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe