Un operator de imagine a fost călcat de tren în timpul testelor pentru filmul "Midnight Rider"

O asistentă a operatorului de imagine, al cărei nume nu a fost dat publicităţii, a fost ucisă vineri, în Georgia, într-un accident de tren, în timp ce testa camerele de filmare, în vederea începerii filmărilor la "Midnight Rider", de Randall Miller, cu William Hurt în rolul principal.

Urmărește
156 afișări
Imaginea articolului Un operator de imagine a fost călcat de tren în timpul testelor pentru filmul "Midnight Rider"

Un operator de imagine a fost călcat de tren în timpul testelor pentru filmul "Midnight Rider" (Imagine: Shutterstock)

Conform contactmusic.com, asistenta de imagine a fost ucisă pe o cale ferată de pe un viaduct din Wayne County, Georgia, după ce un tren a trecut pe neaşteptate pe şine, în timp ce echipa de filmare efectua teste de imagine pentru începerea filmărilor pentru "Midnight Rider", un film biografic despre formaţia rock The Allman Brothers.

Şapte membri ai echipei de filmare au fost răniţi în accident - dintre care două persoane au suferit răni grave - şi au fost transportaţi la spital.

Filmările pentru "Midnight Rider", bazat pe biografia "My Cross To Bear", de Gregg Allman, dedicată formaţiei rock The Allman Brothers, trebuiau să înceapă oficial pe 24 februarie. Din distribuţie fac parte William Hurt, Tyson Ritter, Wyatt Russell, Eliza Dushku, Bradley Whitford şi Zoey Deutch.

Formaţia rock The Allman Brothers a fost înfiinţată în Jacksonville, Florida, în 1969 de către fraţii Duane Allman (chitară) şi Gregg Allman (vocalist, organist). Între anii 1971 şi 2005, The Allman Brothers a primit unsprezece albume de aur şi cinci albume de platină. În 2004, revista muzicală Rolling Stone i-a clasat pe locul al 52-lea pe lista celor mai mari 100 de artişti ai tuturor timpurilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici